Main menu

header

642 25 3de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Fiecare partener de cuplu visează să trăiască povestea de dragoste perfectă. Dar căile de a ajunge la acest rezultat sunt mult mai pragmatice și mai lipsite de romantism decât v-ați putea imagina, atestă numeroase studii recente.

Potrivirea perfectă, sub 1% din ansamblul fericirii în căsnicie

Foarte multe persoane se căsătoresc sau intră în relații pe care le doresc consolidate și de lungă durată, dar nu tot atât de multe știu să facă relațiile să dureze „până la adânci bătrâneți”, arată revista „Time”. Unele dintre primele erori în evaluarea unui viitor partener de cursă lungă este căutarea armonizării perfecte. Această abordare este eronată, arată peste 300 de studii separate. „Este și motivul pentru care atâtea site-uri de întâlniri romantice nu înregistrează succes. Se concentrează pe potriviri ideale, și asta reprezintă mai puțin de 1% din ansamblul fericirii în căsnicie”, explică cercetătorul Eli Finkel, de la Universitatea Northwestern.

Cearta este... terapeutică

Comunicarea este un alt element crucial într-o relație, dar nici aici studiile nu arată că este ideală cea perfectă, în care sunt evitate conversațiile delicate, care eventual ar putea genera tensiuni. Cercetătorii au constatat că, în realitate, cuplurile cel mai longevive sunt cele în care partenerii se plâng constant unul de celălalt, dar pe motive minore. La polul opus se află partenerii care nu se ceartă decât pentru motive serioase și grave, aceștia fiind mult mai predispuși divorțului. Institutul Gottman a realizat o cercetare din care reiese că, dacă după trei ani de relație nu au intervenit certuri, acea relație este nesănătoasă și nu va dura.

Iubirea fulgerătoare nu (prea) durează

Foarte multe persoane au fantezii în legătură cu persoana ideală, sufletul-pereche despre care vor ști că e iubirea cea mare în câteva secunde. Specialiștii care au studiat relațiile îndelungate și fericite nu sunt de acord. Mai exact, acestea sunt reperele celor care se îndrăgostesc superficial. „Această atitudine este mai mult de cinematograf, deși deseori este confundată cu iubirea adevărată”, afirmă specialista Dorothy Tennov, care pe parcursul vieții a realizat nenumărate studii despre lipsa de rezistență a „iubirii la prima vedere”.

Succes în viață, reușită în dragoste

Ceea ce asigură unui om succesul în carieră și în general în viață este un cumul de repere ale caracterului său, care îi aduc de cele mai multe ori și reușita unei relații sentimentale stabile și fericite, susțin specialiștii. O cercetare extinsă a arătat că persoanele care arată determinare, loialitate și constanță pentru a-și atinge un scop în viață sunt cei mai buni parteneri și pentru relațiile de cuplu, întrucât aduc în ele aceleași calități. „Persoanele care nu au determinare vor da bir cu fugiții la primul semn că lucrurile nu merg ca pe roate”, sintetizează specialista Angela Duckworth, de la Universitatea Pennsylvania.

„Atunci când suntem bătrâni, viețile noastre devin suma tuturor celor pe care i-am iubit“ (profesor George Valliant,  Harvard Medical School)

Descrierea propriei poveşti prezice viitorul

Un studiu extins, derulat de psihologii Kim Buehlman, John Gottman și Lynn Katz, la Universitatea Washington, a relevat un fapt cel puțin surprinzător: prin felul în care își descriu povestea de dragoste, partenerii pot „prezice” ei înșiși, pentru specialiști, cu o precizie de aproape 100%, dacă relațiile vor dura cel puțin trei ani. A rezultat din observații detaliate faptul că, în cazul în care partenerii arată cum i-au întărit lucrurile care li s-au întâmplat, au rezistat în relații îndelungate și fericite.