Main menu

header

691 18 2de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Este binecunoscut faptul că o dispută cu persoana iubită poate face pe cineva să se simtă foarte rău din punct de vedere emoțional. Dar studii noi vin să ateste faptul că o astfel de ceartă este de natură să agraveze și durerile fizice, în special pe cele cronice.

Interacțiunile negative, atac la sănătatea zilnică

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au pus în evidență, printr-un studiu recent, faptul că certurile dintre soți agravează suferințele fizice. Asta după ce nenumărate alte cercetări au evidențiat suferința psihică și emoțională reală pe care o implică aceste divergențe. „Ne-am propus să ajungem în profunzimea lucrurilor, să vedem în ce măsură interacțiunile negative afectează sănătatea de fiecare zi a celor care se află într-o relație sentimentală. Am descoperit această asociere dintre cearta cu persoana iubită și agravarea durerii în două seturi de date, două grupuri de persoane cu afecțiuni diferite, și s-a relevat importanța urmărilor fizice ale diferendelor dintre parteneri la persoanele care suferă de artrită și de diabet de tip II”, explică expertul Lynn Martire.

Schimbarea dispoziției prelungește suferința fizică

Agravarea durerilor fizice vine pe fondul schimbării stării de dispoziție, care devine negativă după o ceartă cu partenerul. Participanților la teste li s-a solicitat să noteze în paralel starea de spirit și nivelul durerii după un episod de diferende și astfel s-a făcut legătura dintre tensiunile din cuplu și creșterea durerii resimțite în cazul în care unii dintre parteneri suferă de bolile amintite. În special voluntarii cu artrită au manifestat un grad mai mare de suferință, concomitent cu o prelungire a stării de proastă dispoziție.

Sfat! Se recomandă intervenția psihologilor în cazul cuplurilor care se află în tensiune și în care există persoane ce suferă de diverse dureri cronice.

Diferenţe majore între diabet şi artrită

Ca într-un cerc vicios, accentuarea durerilor și durata mai mare a disconfortului i-au determinat pe unii participanți la experiment să fie tensionați și a doua zi, ceea ce a prelungit starea de durere, și tot așa. „Aceste descoperiri sugerează că, cu cât interacțiunile negative în cuplu sunt mai intense, cu atât simptomele dureroase sunt mai acute și mai prelungite pentru multe dintre aceste persoane. Demn de menționat este faptul că nu am sesizat aceeași intensitate de manifestare la bolnavii de diabet, explicație care rezidă, probabil, din diferența dintre cele două afecțiuni”, punctează Martire.