Main menu

header

700 18 3de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Una dintre cele mai cunoscute provocări ale oricărui mariaj este stingerea pasiunii. Un studiu recent a relevat o metodă extrem de simplă de a revitaliza multe relații de cuplu: imaginile cu animale drăgălașe, în principal cățeluși și iepurași.

Asocierea imaginii tovarăşului de viaţă cu cea a unor cățeluși

O echipă de psihologi de la Universitatea de stat din Florida a dezvoltat un program neconvențional de a menține flacăra vie în mariajele care au trecut testul timpului, dar în care pasiunea s-a mai stins. Astfel, pornindu-se de la observația că atunci când obiceiurile zilnice rămân neschimbate mult timp poate interveni în cuplu o rutină alarmantă, specialiștii s-au gândit să schimbe percepția unui partener față de celălalt în loc să se concentreze pe schimbarea rutinei. Concret, echipa a dorit să afle dacă poate fi modificat automatismul instalat în felul în care vechii parteneri de cuplu își văd perechea. „O sursă importantă a sentimentelor noastre în legătură cu relația este asocierea partenerului cu sentimentul de afecțiune. Acesta poate proveni și de la partener, dar și din afară, de la căței sau de la iepuri”, explică cercetătorul James K. McNulty.

Reacții mai calde și pozitive față de persoana iubită

Făcând în mod repetat conexiunea între un stimul pozitiv și unul fără legătură aparentă se poate crea în timp asocieri pozitive, așa cum demonstrează celebrul caz al câinilor lui Pavlov și al reflexului lor. În aceste condiții, specialiștii au pus la punct o intervenție care pleacă de la același principiu, denumit „evaluare condiționată”. Concret, s-a recurs la imagini cu animale drăgălașe, cățeluși sau iepurași, și s-a încercat asocierea acestora cu sentimentele pe care un partener le poate avea față de celălalt. În cadrul studiului, 144 de cupluri cu vechime a mariajului de minimum cinci ani și din care aproape jumătate aveau copii au completat un chestionar din care să reiasă nivelul de satisfacție în cuplu, apoi, după câteva zile, li s-a cerut să răspundă pe loc în legătură cu atitudinile automate față de partener. Ulterior au vizionat, timp de șase săptămâni, diverse imagini - un grup a vizionat o poză cu partenerul lângă un stimul pozitiv, de genul unui animal drăgălaș, alt grup a avut parte de asocierea imaginii partenerului cu un obiect obișnuit (de pildă, un nasture). Rezultatele au demonstrat că procedeul are efect: cei care au vizionat animale au avut reacții mai calde și pozitive legat de parteneri decât cei care au avut în față poze cu obiecte. „Am fost surprins de rezultate. Nu aș fi crezut că un lucru atât de simplu și fără legătură cu mariajul poate afecta într-o asemenea măsură ce simt oamenii față de parteneri”, arată McNulty.

Interacțiunea dintre soți este factorul cel mai important în stabilirea unor asociații automate (studiu al Universității Florida)