Main menu

header

806 18 1de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Cu toţii v-aţi întrebat, cel puţin o dată, „de ce mi se întâmplă mie asta?”. Potrivit specialiştilor, totul are un scop şi o direcţie. Toate întâmplările vin ca nişte lecţii pe care trebuie să le învăţaţi. Dar, în egală măsură, există tehnici şi ritualuri ce vă ajută să atrageţi situaţiile favorabile, energia şi oamenii pozitivi, cât şi relaţiile benefice. Gena Rusu (medalion), consultant şi specialist feng shui, a dezvăluit câteva dintre mijloacele pe care le puteţi aplica pentru a avea o atmosferă liniştită atât acasă, cât şi la locul de muncă.

„În spațiul în care locuiește omul, guvernează nouă stele”

- Putem atrage oameni şi relaţii benefice în viaţa noastră cu ajutorul tehnicilor feng shui?

- Conform feng shui-ului tradițional, în spațiul în care locuiește sau muncește omul, guvernează nouă stele. Trei sunt benefice, șase sunt nefavorabile. Pentru a atrage oameni de calitate în viața noastră, este important să activăm Steaua armoniei umane și să dezactivăm cât se poate de mult Steaua conflictelor, a certurilor, a bârfei și a scandalurilor. Feng shui-ul tradițional studiază influența în timp a acestor stele, astfel că o stea poate guverna cel mult 20 de ani o anume direcție cardinală. Ceea ce înseamnă că, la fiecare 20 de ani se schimbă influența stelelor asupra vieții omului. De exemplu, epoca prezentă se va schimba pe 4 februarie 2024.

- Cum activăm Steaua armoniei?

- Pentru a activa Steaua armoniei umane este nevoie de calcule specifice pentru fiecare casă în parte, însă pentru Steaua anuală pot fi oferite remedii generale. Astfel că, în centrul casei, acolo unde se află Steaua anuală a conflictelor și scandalurilor, pot fi așezate trei fire de bambus într-un vas transparent cu apă sau poate fi așezat un covor verde, albastru sau negru, până pe 4 februarie 2021.

„Unii oameni își creează boli pentru a se simți iubiți”

- Cum putem obţine o mai bună relaţionare cu cei din jurul nostru?

- Conform metafizicii chineze, mai precis a celor Patru Coloane ale Destinului, încă de la naștere se poate observa predispoziția către a întâlni oameni favorabili sau nefavorabili. Potrivit metafizicii chineze, sunt cinci aspecte de viață: Colegi, Resurse, Putere, Bani și Inteligenţă. Atunci când aspectul Colegi este nefavorabil, omul va avea lecții de învățat din relația cu oamenii neserioși sau care se manifestă în mod neserios doar în relația cu el. Astfel că, până își va învăța lecția iubirii de sine, a aprecierii de sine, a stimei de sine și până își va domoli ego-ul negativ, va experimenta tot felul de situaţii pentru a învăța toate acestea.

- Adică, întâmplările noastre vin ca nişte lecţii?

- Toate provocările (problemele) din familie, din relațiile de prietenie sau de colegialitate, vin să îți arate ceea ce ai de învățat și să renunți a mai căuta vinovați în exterior. Dacă ești mereu dezamăgit, este posibil să trăiești în rolul victimei perfecte care beneficiază de atenția celorlalți prin întâmplările groaznice pe care le trăieşte. Unii oameni își creează boli pentru a se simți iubiți.

„Cristalele protejează spaţiul în care locuiţi”

806 18 2- Există şi tehnici prin care putem ţine la distanţă persoanele nepotrivite?

- În viața fiecăruia intervin și oameni toxici, negativiști care se simt mai bine suferind sau fiind în conflict, decât atunci când e armonie. Cel mai bun lucru pe care este indicat să îl faci este să renunți la acea prietenie. Însă, dacă este vorba despre rude apropiate pe care nu le poți elimina din viața ta, este indicat să accepți situația și să te detaşezi. Fiecare om acționează la potențialul lui maxim, în fiecare clipă a vieții lui. Astfel că, dacă nu acționează diferit, este pentru că nu își poate depăși potențialul maxim.

- Dă-mi câteva exemple de lucruri sau obiecte care pot ţine departe energiile negative şi cum să fie aranjate.

- Pe lângă remediile feng shui, există o serie de obiecte, precum cristalele, care protejează spațiul în care locuiește sau în care muncește omul. Astfel că, se poate așeza pe pervaz, turmalină neagră - un cristal care protejează și, se pare că, absoarbe și undele wi-fi. De asemenea, sarea este foarte bună pentru protecţie și curățare energetică. Puteţi face baie în apă cu sare. Umpleţi cada și adăugaţi sare grunjoasă, de bucătărie, apoi faceţi baie. Puteţi pune bucăți mari de sare pe pervaz, în colțurile casei sau pe noptiere.

„Noi atragem oameni, în funcție de tiparele mentale limitative din subconştient”

806 18 3- Este valabil şi în cazul dragostei?

- Conform metafizicii chineze, Steaua 8, aceea care se schimbă o dată la 20 de ani, este responsabilă de existența unei relații de lungă durată și de Armonia în cuplu. Doar că nu există un remediu general valabil pentru a activa această stea. Sunt remedii particulare, specifice fiecărei case. Însă, pe lângă energia din exterior, a spațiului în care locuiește și muncește omul, există și alte energii, cum ar fi acelea ale gândurilor și emoțiilor noastre. Noi atragem oameni în viața noastră, în funcție de tiparele mentale limitative din subconştient. Tiparele mentale limitative se schimbă prin mai multe tehnici, iar una dintre ele este aceea a afirmațiilor. O afirmație care poate schimba tipare/ convingeri limitative este următoarea: „Am o relație de cuplu de lungă durată, plină de iubire, de pasiune și armonie”. Repetând această afirmație cel puțin 21 de zile, dimineața și seara, și chiar scriind-o, se poate rescrie la un anumit nivel convingerea limitativă, spre exemplu, conform căreia, ai doar relații de scurtă durată, pline de dezamăgire și suferință.

- Care sunt obiectele care cheamă iubirea în viaţa noastră?

- Nu există astfel de obiecte, însă prin poziționarea mobilei în casă, prin identificarea lecțiilor de viață și schimbarea tiparelor mentale limitative poți atrage persoanele potrivite alături de care să îți trăiești viața cu ușurintă și cu bucurie.

- Există şi culori, anumite ritaluri, mirosuri, arome, care atrag persoanele potrivite pentru noi?

- Cu siguranță sunt astfel de ritualuri, cel mai probabil de Lună Plină și Lună Nouă, însă eu cred că prin propriile gânduri și emoții atragi persoanele și evenimentele în viața ta. Poți apela la anumite ritualuri, însă dacă nu îți înveți lecțiile: încredere în sine, iubire de sine, iubire necondiționată, iertare, acceptare, detașare etc., tot vei trece prin dezamăgiri și suferință. În cazul culorilor, fiecare persoană are una favorabilă, însă asta se află în funcţie de data și ora nașterii. Culorile din casă sunt recomandate conform interacţiunii cu energia din interior.

„În feng shui-ul tradițional, este important ca florile înalte să fie așezate în dormitor, iar florile mici, în living“

„Meditația este cea mai simplă și la îndemână cale de a-ți echilibra energia, de a-ți curăța și energiza chakrele și corpul”

„Este important ca patul să fie dublu“

- Ce rol au dormitorul şi patul?

- Există un principiu care ţine de feng shui-ul formei, conform căruia patul e important să fie dublu, să aibă noptiere și un spătar înalt, pentru că aceia care dorm în pat să fie protejați în timpul somnului. În feng shui este importantă protecția, de aceea sunt energii care protejează și asigură armonia umană, cum sunt cele din dormitor, și energii care susțin activitatea și prosperitatea.