Main menu

header

de Maria Petrache

V-aţi îndrăgostit, vreţi să prezentaţi familiei persoana iubită şi să vă căsătoriţi, iar ea nici măcar nu ştie că existaţi? Aflaţi ce e de făcut pentru a vă împăca mai uşor cu situaţia.

Timpul vindecă toate rănile
Nu sunteţi prima persoană care se confruntă cu o asemenea problemă. Se poate întâmpla oricui să se îndrăgostească de cineva care nu simte acelaşi lucru, indiferent de nivelul de educaţie, de vârstă sau de felul în care arată. Căile amorului sunt misterioase şi nimeni nu poate justifica pe deplin nici apariţia sentimentului de iubire, nici dispariţia lui peste noapte.
Se poate întâmpla să vă îndrăgostiţi foarte tare de o persoană cu care nici măcar nu vă întâlniţi, care habar nu are că a devenit subiectul fanteziilor dumneavoastră. Ar putea fi chiar şi o obsesie trecătoare sau nu.
Oricare ar fi varianta potrivită, dacă omul pe care îl admiraţi nu simte la fel pentru dumneavoastră, vă puteţi confrunta cu sentimente de frustrare, ce pot duce chiar la o depresie serioasă. Este o situaţie dificilă, în care ajungeţi să vă simţiţi inutil(ă) şi să vă exacerbaţi orice trăsătură negativă. E foarte important să conştientizaţi că, dacă nu vi se răspunde la fel, nu e nimic în neregulă cu dumneavoastră.
Fiecare experienţă este unică, dar există obiceiuri ce determină sentimentele să crească în asemenea măsură, încât să vă copleşească. De exemplu, dacă vă petreceţi foarte mult timp nefăcând nimic important, ci doar gândindu-vă la persoana respectivă, fără să vă vedeţi, nu veţi obţine altceva decât şi mai multă frustrare.
Adevărul este că , deşi sună ca un clişeu, timpul vindecă toate rănile sau, cel puţin, le cicatrizează. Puteţi să treceţi brusc peste ceea ce simţiţi, fără să vă daţi seama ce anume a determinat asta, sau puteţi petrece destul de mult timp „în doliu” până să reveniţi la normal.

Confesaţi-vă unui amic
Pentru a putea depăşi mai uşor o asemenea situaţie, e foarte important să vă petreceţi timpul în mod constructiv. Înconjuraţi-vă de prieteni şi apelaţi la ajutorul lor pentru a vă recăpăta controlul. E important să vă simţiţi utili, să conştientizaţi că există oameni care au nevoie de dumneavoastră. Dacă vorbiţi cu un prieten bun despre ceea ce simţiţi, acesta vă va ajuta să vedeţi lucrurile în perspectivă, dar, dacă vă este greu să vă puneţi inima „pe tavă”, atunci nu este nevoie să vorbiţi. Încercaţi doar să vă petreceţi cât mai mult timp în compania persoanelor cu care vă simţiţi bine, pentru a nu avea sentimentul că staţi degeaba şi aşteptaţi ceva ce nu va veni niciodată.
Sigur, toate astea sunt valabile în ideea că aţi încercat deja să-l seduceţi şi aţi conştientizat că pur şi simplu îşi doreşte altceva. În acest caz trebuie să treceţi peste situaţia creată cu capul sus.
Aşadar, petreceţi mult timp cu prietenii, munciţi mult şi nu lăsaţi  sentimentul de frustrare să vă copleşească.