de Iulian D. Moleianu
Baca sau bobiţa este un fruct delicios, care poate fi consumat uşor şi care se găseşte în pieţe. Graţie principalilor constituienţi cunoscuţi (tanin, acid citric, pectină, pectoză, zahăr, albuminoide, factori vitaminici P), baca are proprietăţi de astringent antiseptic şi antiputrid, bactericid, dizolvant uric, ocrotitor al pereţilor vasculari, antisclerotic şi ameliorant al vederii nocturne.
Lichiorul şi tinctura, recomandate în scorbut
Puţini ştiu că, încă din Antichitate, bobiţele erau folosite ca antidot împotriva diareii, dar - culmea - vindeca şi constipaţia, combinate cu alte fructe, precum pepenele sau pruna. Tratamentul cu extract de bacă ajută la combaterea colibacilozei, hemoragiilor prin fragilitatea capilară, meno-metroragiilor, arterosclerozei, tulburărilor circulatorii, coronaritei, hepatismului, insuficienţei biliare şi azotemiei. Se administrează ca uz extern în caz de faringite, stomatite, afte şi micoze. În privinţa uzului intern, lucrurile sunt mult mai ample. Bacele foarte bine coapte sau consumate proaspete, în mare cantitate sau sub formă de jeleuri sau marmelade, sunt recomandate mai ales persoanelor care suferă de diaree cronică. Decoctul din bobiţe se obţine în felul următor: se adaugă o lingură la o ceşcuţă cu apă care se fierbe cinci minute şi se infuzează 15 minute. Apoi, se strecoară prin presare pentru două până la şase ceşti pe zi. De asemenea, lichiorul şi tinctura sunt reco- mandate în cazurile de afecţiuni catarale şi scorbut.
Are proprietăţi hipoglicemiante
Acţiunea electivă a mirtilinei (substanţa colorantă a bacelor) pe colibacil, pe bacilul lui Eberth (tifoidă) şi pe bacilul lui Gaertner a fost constatată in vitro. Sucul bacelor sterilizează culturile acestor bacili în 24 de ore. De asemenea, frunzele de afin au proprietăţi hipoglicemiante. Se utilizează în infuzie sau în decoct, în doze de 30-40 g la litru (0,5-1 litru pe zi), în cazurile de diabet. Glucozidele de antociane extrase din bacele de afine îşi găsesc indicaţiile principale la nivelul aparatului circulator şi al vederii. Extractele, obţinute după un procedeu pus la punct de prof. H. Pourrat de Clermont-Ferrand, s-au dovedit atât de eficiente, încât circa 1.000 de tone de bace sunt în prezent utilizate pentru prepararea lor. Bacele provin din recoltele plantelor sălbatice, pe care le găsim în general în Franţa şi în unele ţări din Est, cum ar fi Polonia şi România. Cererea crescândă a bacelor destinate folosirii în industria alimentară decurge din proprietăţile terapeutice atribuite glicozidelor de antociane. Taninul conţinut de aceste fructe joacă, de asemenea, un rol antiseptic.
Adio ulcerelor gurii!
Încercările de a spori numărul culturilor de bobiţe a fost destinat, în principiu, aprovizionării industriei farmaceutice. Bacele au fost recoltate la maturitate, pentru a se determina conţinutul lor în glicozide de antociane, care reprezentau principiile active căutate. Bacele posedă o epidermă puternic colorată, cum sunt cele de Vaccinium Myrtillus, dar miezul lor este, practic, incolor. Totuşi, prin strivire şi mai ales cu prilejul fermentării, acest miez se colorează prin transformare (unele leucantocianozide pe care le conţin devin antocianozide). Miezul se foloseşte cu precădere în postura de mixtură antidiareică. Împotriva ulcerelor gurii, a aftelor, puteţi mesteca bacele proaspete sau uscate, pe care ulterior le scuipaţi.