Main menu

header

561 8 1de Raluca Grințescu

Ştiați că orzul verde conţine un cocteil de peste 70 de vitamine, minerale şi alţi nutrienţi? Sau că tot orzul verde are un conţinut de cinci ori mai mare de vitamina C decât portocalele? Un excelent detoxifiant şi antioxidant, orzul verde este remediul naturii împotriva unei palete largi de afecţiuni, de la cele banale la cele severe.

Inactivează radicalii liberi

Orzul verde poate fi considerat, pe bună dreptate, o plantă miraculoasă. Folosit mult prea puţin în alimentaţia umană, fiind apreciat totuşi în bucătăria japoneză, acesta poate furniza organismului o bogăţie de nutrienţi, vitali pentru menţinerea unei sănătăţi de fier, pentru prevenirea bolilor, dar şi pentru tratarea acestora.

Recoltat atunci când atinge o înălţime de 20-30 cm, perioadă în care are cea mai mare concentraţie de substanţe nutritive, orzul verde conţine vitaminele A, complexul B, C, E, fier, magneziu, mangan, molibden, zinc, cupru, germanium, litiu, acid nicotinic, polipeptide, bioflavonoide, polizaharide etc. Două dintre cele mai puternice „ingrediente” ale sale sunt superoxidul dismutaza (SOD) şi clorofila. SOD este o enzimă proteică activă, cu acţiune puternică în energizarea organismului, încetinirea îmbătrânirii şi vindecarea bolilor, graţie capacităţii de a inactiva radicalii liberi. De altfel, trebuie spus că orzul verde este planta cunoscută cu cel mai mare conţinut de SOD!

Încetineşte îmbătrânirea

Clorofila se regăseşte din abundenţă în orzul verde şi contribuie la încetinirea îmbătrânirii, detoxifierea organismului şi protejarea împotriva cancerului. Prin comparaţie cu alte alimente, orzul verde conţine de peste 25 de ori mai mult potasiu decât bananele, de 11 ori mai mult fier decât ţelina şi tot de 11 ori mai mult calciu decât laptele, de 10 ori mai multă vitamina B1 decât spanacul, de două ori mai mult fosfor decât peştele şi tot de două ori mai mult magneziu decât pâinea integrală!

Orzul verde conţine de 25 de ori mai mult potasiu decât bananele

Anihilează gastrita

Datorită conţinutului foarte ridicat de substanţe nutritive, orzul verde şi suplimentele alimentare pe bază de orz verde aduc beneficii precum: scăderea colesterolului LDL şi prevenirea bolilor cardiovasculare; tratarea gastritei, ulcerului, colitei şi pancreatitei; prevenirea tuturor tipurilor de cancer, graţie antioxidanţilor care nu permit dezvoltarea celulelor canceroase; tratarea infertilităţii la femei şi la bărbaţi, deopotrivă; scăderea sănătoasă în greutate; tratarea bolilor reumatice: artrită reumatoidă, lupus etc.; detoxifierea organismului; tratarea bolilor autoimune, infecţioase şi inflamatorii.