Main menu

header

591 8 1de Carmen Ciripoiu

Potrivit statisticilor, aproximativ 32% dintre români au varice sau complicații ale acestora, dar cei mai mulți se prezintă la medic în ultimul moment, când viața le poate fi pusă în pericol. Cât de periculoase sunt bolile varicoase și cum le tratăm naturist aflați de la doctor Ruxandra Constantina, medic specialist apifitoterapie și naturopatie (foto; număr de telefon: 0729.927.458)

„Sulfina galbenă împiedică formarea cheagurilor”

- Multe persoane se tem să-și dezvăluie trupul din cauza inesteticelor varice. Care sunt cauzele apariției acestora?

- De regulă, varicele sunt o moștenire genetică și le întâlnim de patru ori mai frecvent la femei decât la bărbați. Apariția lor e favorizată de statul prelungit în picioare, kilogramele în plus, sedentarism, constipaţie cronică, sarcină. În plus, mai multe obiceiuri zilnice împiedică o bună circulație venoasă și pot duce în timp la varice: pantaloni foarte strâmți, ciorapi și șosete cu elastic, purtarea zilnică a tocurilor înalte.

- Din păcate, varicele nu sunt doar o problemă ce ţine de estetică, ci pot dezvolta complicaţii dacă nu sunt tratate la timp în mod corect: edeme ale membrelor inferioare, insuficiență venoasă cronică, tromboflebită, ulcer varicos…

- Din fericire, dacă sunt în stadii incipiente și nu s-au extins, se abordează problema din punct de vedere al terapiilor naturiste. Printre cele mai bune plante pe care le-a lăsat natura sunt extractele din plante (sub formă de ceai, tinctură, capsule), cu efect vasoprotector, vasodilatator, antiinflamator și diuretic, de micșorare a vâscozității sângelui și de favorizare a microcirculației locale: ceai alb, ceai verde (trei căni/zi), sulfină galbenă (conține anticoagulanți de origine vegetală, cumarine, ce au efecte de fluidizare a sângelui, împiedică formarea cheagurilor și a trombilor sangvini), mesteacăn, coada-calului, ghimpe, viță-de-vie, afine, merișor, măceșe, cătină. O acțiune deosebită o are extractul de Ginkgo Biloba. Se consumă sub formă de ceai (infuzie, două-trei căni/zi), tinctură (30-40 de picături de trei ori/zi, înainte de mese) sau comprimate (40 mg, de două-trei ori/zi). Atenție! Tratamentul trebuie recomandat doar de un medic apifitoterapeut. Infuzia din frunze de pătrunjel şi sucul de pătrunjel sunt utile. Tinctura de castane îmbunătățește, de asemenea, circulația venoasă. Se administrează 10-15 picături de trei ori pe zi, diluate în 50-100 ml apă. Extern, o linguriță cu tinctură diluată în 50 ml apă fiartă și răcită se aplică sub formă de comprese pe zonele afectate.

„Gotu kola este extrem de folositoare în tratamentul celulitei”

591 8 2- Se pot bucura suferinzii de varice de bunătățile gastronomiei românești?

- Bolnavul de varice adoptă un regim alimentar special. Pentru un timp, nu se consumă carne de porc, slănină, mezeluri, afumături, carne tocată, se reduce consumul de lactate grase, produse de patiserie, dulciuri concentrate. Alimentația se recomandă să fie bogată în vitamine (PP, E, C) conținute de fructe (în special fructe de pădure, afine, măceșe, zmeură, coacăze roșii și negre - proaspete sau congelate - castane comestibile, citrice, struguri roșii, cireșe, vișine, caise, mere, prune) și de legume proaspete (ceapă roșie, usturoi, urzică, păpădie, anghinare), pește, ouă, cereale integrale. Cantități mari de vitamina PP se găsesc în hrișcă și polen. Resveratrolul există și în mere cu coaja închisă la culoare, varză roșie. Fasolea boabe de culoare neagră previne agregarea plachetară, fluidifică sângele.

- Există plante care contribuie la întărirea peretelui vascular?

- Sigur că da, iar dintre acestea se remarcă extractul de Gotu kola, o plantă originară din Asia, care contribuie la întărirea peretelui vascular şi are acţiune benefică asupra circulaţiei. Rezultatele clinice au demonstrat că această plantă este extrem de eficientă în tratamentul celulitei, al insuficienţei venoase la nivelul membrelor inferioare şi în cazul varicelor. Este indicat consumul de piper cayenne, ghimbir şi ananas, alimente care conţin bromelaină, o substanţă cu puternic rol antiinflamator şi de dizolvare a fibrinei, proteină care favorizează depunerile de grăsime pe vasele de sânge.

„Băile de picioare cu uleiuri esențiale sunt reconfortante”

591 8 3- Cât de bune sunt masajele în boala varicoasă?

- Gemoterapia cu muguri de castan comestibil și sălbatic, scoarță de lămâie, muguri de arin alb, timp de două-trei luni, este deosebit de eficientă. Cât privește masajele, sunt recomandate cele ușoare, în sens ascendent. Se folosesc creme și geluri ce conțin plante cu acțiune vasoprotectoare care ajută la diminuarea stazei venoase și la ameliorarea microcirculației periferice, cum ar fi cele de castan, sulfină, mușețel, arnică, coada-șoricelului, salvie, urzică, spânz. Un rol important în tratarea bolii îl au ședințele de drenaj limfatic, efectuate manual de un specialist, o dată, de două ori pe săptămână, timp de trei-patru săptămâni. Băile de picioare cu uleiuri esențiale de mentă, eucalipt, rozmarin, lămâie, ienupăr, mentă sau tinctură de arnică, efectuate aproximativ zece minute, sunt relaxante și reconfortante, deoarece înlătură durerea și stimulează circulația sângelui.

- Cât de periculos este ulcerul varicos? Sunt leacurile naturiste un remediu folositor?

- Ulcerul varicos este o afecțiune localizată la nivelul gleznelor sau în partea inferioară a gambelor, care se manifestă prin distrugerea pielii și afectarea în profunzime a țesuturilor de sub piele, și trebuie tratată cu maximă seriozitate. Pe lângă tratamentul alopat, în cazul unor ulcere incipente se aplică frunze de pătlagină sau de brusture (spălate foarte bine). Utile sunt și compresele cu ceai de tătăneasă (decoct, fiert 30 de minute). Tinctura de mărul-lupului este un alt leac vechi, cu efecte bune. Se folosesc, de asemenea, și unguentele cu gălbenele, salvie, mușețel, sunătoare, propolis.

SFAT. Femeile trebuie să renunțe la ciorapii cu elasticul prea strâmt.

Fumatul provoacă tulburări ale circulaţiei sângelui

„Oţetul înlătură crampele musculare“

- Este importantă mișcarea pentru persoanele cu varice?

- Pentru îmbunătățirea circulației sangvine se folosește un exercițiu simplu: vă ridicați în vârful picioarelor, dar nu mai mult de 1-2 cm, apoi vă lăsați pe călcâie. Exercițiul se repetă de 20 de ori, cu pauză de zece secunde între mișcări, de trei-patru ori pe zi. Dacă seara, după orele de lucru, apar dureri de picioare sau de tălpi insuportabile, se fac băi pentru picioare cu sare (o lingură cu vârf cu sare la trei litri de apă), după care picioarele (tălpile, genunchii și toate locurile dureroase) se șterg cu oțet. După uscarea acestuia, picioarele se înfășoară într-un prosop încălzit și se țin ridicate o oră. Metoda descrisă înlătură și crampele musculare.