Main menu

header

631 11 2de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte

Folosit în vechime și ca sursă de hrană, armurariul este cunoscut și utilizat în prezent în special grație proprietăților medicinale.

Echilibrează activitatea ficatului

Armurariul oferă lumii medicale semințele și frunzele. În acestea din urmă se găsește o substanță de mare importanță, cu proprietăți remarcabile, numită silimarin, preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat, fiind capabil să regleze și să echilibreze activitatea ficatului. De asemenea, silimarinul are proprietăţi antitoxice, fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare, în intoxicaţiile cu medicamente, cu substanţe chimice, cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. Decoctul din armurariu se prepară dintr-o linguriţă cu seminţe zdrobite la o cană cu apă fierbinte. Se lasă să dea o dată în clocot, apoi se strecoară şi se beau două căni pe zi.

Semințele combat efectele radiațiilor

Efectele armurariului sunt cunoscute și în combaterea alcoolismului. De altfel, specialiștii atestă faptul că semințele acestei plante protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat, totodată, și efectele radiaţiilor. De asemenea, seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac, revigorând sistemul circulator. În acest context, preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Infuzia de armurariu se prepară dintr-o linguriţă cu seminţe măcinate, peste care se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute.

Acționează asupra circulației periferice

Potrivit medicului Jean Valnet, specialist în terapii complementare, extractele din seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichilor, glandelor suprarenale și a circulaţiei periferice. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi, remarcându-se efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă, ficat, rinichi, sistem circulator). Iar preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor, greţurilor. De exemplu, seminţele zdrobite se folosesc extern sub formă de comprese umede în tratamentul varicelor.

Armurariul este recunoscut pentru acţiunea antitumorală (stopează evoluţia şi proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, prostatei, cervixului, colonului). În același timp, planta stimulează lactaţia, scade nivelul colesterolului din sânge, precum și rezistenţa la insulină, fiind eficientă astfel în diabetul de tip II. Tinctura de armurariu, care se procură de la magazinele naturiste, are, în aceste condiții, o dublă eficiență: poate fi folosită și intern - câte o linguriţă diluată în 100 ml apă, administrată de trei-patru ori pe zi, pe stomacul gol - precum și extern, sub formă de comprese cu soluţie diluată, care se menţin pe locul afectat timp de două-trei ore. Soluţia se obţine prin adăugarea unei linguriţe cu tinctură la 50 ml apă.

PONT. Frunzele de armurariu se pot consuma în salate, stimulând stomacul și având efecte calmante.

Planta este lipsită de efecte secundare, putând fi folosită atât pe timpul sarcinii, cât şi pe perioada alăptării