Main menu

header

de Ana Trifan

Pufuliţa sau Epilobium parviflorum este întâlnită în zonele deluroase şi de munte, pe terenuri umede, în păduri sau în apropierea apelor şi trebuie recoltată în perioada iulie-septembrie şi apoi lăsată la uscat. Planta are tulpina înaltă, flori mici, roşiatice, rozalii sau albe. Puteţi însă să o găsiţi uşor şi la magazinele de tip plafar, sub formă de capsule, ceai, tinctură sau unguent.

Specii cu efecte terapeutice
În 1982, fitoterapeuta austriacă Maria Treben a scris o carte despre cât de benefică este această plantă, iar de atunci pufuliţa a pornit un adevărat marş triumfal prin Europa, ca plantă medicinală folosită în special în tratarea bolilor de prostată. Pentru că există mai multe specii de pufuliţă şi nu toate au proprietăţi curative, vă vom menţiona pe cele care pot fi utilizate: cârligeii (Epilobium roseum), pufuliţa-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum), pufuliţa-de-munte (Epilobium montanum), pufuliţa-verde-închis (Epilobium obscurum), pufuliţa-lanceolată (Epilobium lanceolaturri), pufuliţa-de-colină (Epilobium collinurn), pufuliţa-de-mlaştină (Epilobium palustre), pufuliţa-de-pietriş (Epilobium fleischeri) şi pufuliţa-alpină (Epilobium anagallidifolium). Speciile de pufuliţă care au proprietăţi medicinale pot fi recunoscute după florile lor mici. Culorile acestora variază de la roşiatic la roz pal şi alb. Pentru că seminţele plantei sunt acoperite de peri albi, asemănători firelor de bumbac, în regiunea austriacă Tyrol, floarea mai este cunoscută şi sub denumirea de „părul femeii”.

Ţine bisturiul departe!
Pufuliţa este folosită cu succes în tratarea afecţiunilor prostatei. Mulţi dintre cei care suferă din această cauză au reuşit să se vindece sau să-şi îmbunătăţească starea de sănătate cu ceai de pufuliţă, fără să mai ajungă la operaţii chirurgicale. În cazul celor care au trecut deja printr-o operaţie, ceaiul de pufuliţă îl ajută pe pacient să scape de arsurile ce apar destul de des. Chiar şi în situaţii mai severe nu se vor bea însă mai mult de două ceşti cu ceai de pufuliţă pe zi. Una pe stomacul gol, iar una seara. Dar asta nu înseamnă că nu mai e nevoie să mergeţi la doctor!

Cicatrizant pentru răni
Pufuliţa însă mai are şi proprietăţi antiinflamatoare, astringente emoliente, antitumorale, decongestive, hemostatice, imunostimulatoare. Calităţile sale terapeutice au fost demonstrate şi în bolile de rinichi sau ale vezicii biliare, hepatite, ulcere, tulburări menstruale, diaree, colită. Extern, infuzia sau tinctura de pufuliţă se utilizează drept cicatrizant pentru răni. Tinctura şi ceaiul de pufuliţă pot fi folosite şi ca apă de gură, vindecând aftele şi ulceraţiile bucale.

Preparate

Infuzie
La una sau la două linguriţe cu pufuliţă adăugaţi 250 ml (o cană) de apă fierbinte. Ţineţi acoperit pentru 15-20 de minute, apoi strecuraţi. Se bea o ceaşcă dimineaţa, pe stomacul gol, şi una seara.

Tinctură
Umpleţi o jumătate de borcan cu pulbere de pufuliţă (planta măcinată fin) şi completaţi cu alcool de 70 de grade. Închideţi ermetic borcanul şi lăsaţi la macerat zece zile. Strecuraţi lichidul obţinut. Se ia câte o linguriţă diluată într-un pahar cu apă de patru ori pe zi.