Main menu

header

636 6 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Cu un spectru foarte larg de acțiune terapeutică, rășina de brad este des utilizată în medicina naturistă.

Rol benefic în amigdalită și faringită

Grație unor proprietăți unice - astringentă, cicatrizantă, antibiotică, expectorantă -, rășina de brad este utilizată la realizarea unor preparate care calmează durerile. Are efect răcoritor, cicatrizant, repermeabilizant vascular, vitaminizant. Tratează cu succes durerile de gât, amigdalitele, faringitele, esofagitele. Pentru ameliorarea acestor afecțiuni se recomandă mestecarea îndelungată a unei lingurițe cu rășină, lăsând-o să alunece cât mai încet pe gât. Tratamentul se face de două-trei ori pe zi. Se poate face și o gargară cu amestec de rășină în alcool. Iar pentru cancerul în gât, un adjuvant poate fi tot rășina, suptă dimineața și seara în cantități mici (de dimensiunea unei monede), după care nu se mănâncă nimic timp de o oră. De asemenea, rășina de brad este excelentă ca adjuvant în caz de scleroză în plăci. Acele proaspete de brad se zdrobesc foarte bine pe o planșetă din lemn, apoi se învelesc în tifon și se aplică pe șira spinării vreme de cel puțin o oră, așezând deasupra un fular gros, astfel încât să nu apară senzația de frig.

Luptă cu infecțiile urinare

Una dintre afecțiunile care au dus renumele tratamentului cu rășină de brad sunt infecțiile urinare. Amestecul de rășină de brad în alcool este considerat a avea efecte dintre cele mai benefice. Tinctura se prepară simplu: se amestecă 200 ml alcool alimentar tare, de 80-90 de grade, cu trei-patru linguri cu rășină de brad. Lichidul se pune într-un borcan care se închide perfect, cu capac, și se lasă patru-cinci zile într-un loc călduț, agitând periodic, așa încât rășina să se dizolve cât mai bine. După trecerea acestui interval, preparatul se filtrează, iar tinctura rezultată se depozitează în sticluțe care vor fi păstrate bine închise. Tinctura din rășină de brad este un remediu cicatrizant, antiinfecțios și antiinflamator, unii specialiști asemuind-o cu propolisul, chiar mai bine tolerată de organism decât acesta. Se pot lua câte 20 de picături de trei ori pe zi, diluate în 100 ml apă.

Efecte uimitoare în afecţiunile pulmonare

Rășina de brad este renumită pentru efectele asupra afecțiunilor pulmonare. Pentru a beneficia de calitățile de excelent stimulator al secrețiilor, aşa cum sunt mugurii de brad, aceștia, mărunțiți, se pun în suc de ceapă roșie (sau în suc de usturoi) cât să se acopere, apoi se adaugă tot atâta miere polifloră. Se lasă timp de 15 zile la macerat, după care amestecul se strecoară și se poate consuma câte o linguriță de trei ori pe zi în boli pulmonare, ca și în cazuri de afecțiuni ale circulației sau ale inimii. O altă formulă recomandată este un sirop care se prepară astfel: mugurii de brad se culeg în cantitate mai mare și se acoperă cu apă. Se fierb la foc mic până scade lichidul la jumătate. Se va lua câte o lingură, de trei ori pe zi.

Bună pentru inflamațiile ganglionilor

Pentru tot ceea ce înseamnă probleme legate de glanda tiroidă, în general inflamații dureroase ale ganglionilor, se recomandă o cataplasmă cu ace de brad (preparată în modul descris) pe gât, aplicată seara și care se ține peste noapte. Mai mult, în cazuri de astenie sau de dureri musculare, precum și pentru accelerarea procesului de convalescență, se poate recurge tot la băi generale cu extract de cetini de brad, după care se fac și fricționări ușoare cu alifie de rășină de brad. Un rol tonic foarte bun îl are și siropul din ace de brad. Într-un borcan de doi litri se pun aproximativ 1/2 kg ace de brad, peste care se toarnă miere polifloră şi se închide bine cu capac. Se lasă la macerat timp de 25 de zile, după care siropul se strecoară şi se filtrează.

Scurtează perioada de convalescență

Preparatele din brad au și o largă întrebuințare externă. De pildă, pentru vindecare rapidă în caz de arsuri sau de contuzii se poate utiliza uleiul de rășină de brad. Într-o oală cu apă clocotită, ținută la foc mic, se pune un vas de 100 ml cu ulei de măsline, care se lasă să se încălzească. După ce uleiul a devenit fierbinte, se pune o linguriță cu rășină și se amestecă bine, până se dizolvă complet. Se filtrează, se lasă să se răcească și se pune într-o sticlă care va fi închisă perfect. Pe entorse și pe luxații se pot aplica, de asemenea, comprese cu amestec de rășină de brad în alcool sau se poate face un masaj foarte ușor cu alifie de rășină. Prin acest tratament realizat zilnic, vreme de cel puțin o săptămână, perioada de vindecare se scurtează considerabil.

Anumitor persoane, rășina le poate provoca reacții alergice, indiferent dacă este administrată intern sau extern. Din acest motiv, înainte de a începe un tratament cu acest produs, sunt necesare un consult de specialitate și un test!

Combate reumatismul

Reumatismul se tratează eficient prin băi fierbinți, parțiale sau complete, făcute în extract de cetini de brad. Imediat după baie se poate recurge la alifia de brad. Pentru baie se culege o mână cu muguri și rămurele (vârfuri) care se pune în trei litri de apă să fiarbă o perioadă de trei ore, după care se strecoară direct în cadă. Aceste băi ajută foarte mult la refacerea circulației deficitare sau contra diferitelor infecții.