Main menu

header

638 10 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Chiar dacă medicina clasică nu a găsit încă rezolvarea suferinţelor autoimune, bolnavii au căpătat curajul să meargă pe un drum al lor, combinând leacurile oferite de natură cu sportul şi alimentaţia sănătoasă. Cum să facem primul pas spre vindecare ne spune fitoterapeutul Adrian Udrea (medalion; (This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.).

„Consumați hrişcă, quinoa și amarant”

- Tot mai frecvente în ultima perioadă, bolile autoimune sunt greu de diagnosticat. Predispoziţiile genetice, stresul şi dezechilibrele hormonale pot conduce la instalarea bolii?

- Afecţiunile autoimune reprezintă dezechilibre majore ale sistemului imunitar care sunt cauzate în special de factorii de ordin mental şi emoţional. Se pare că persoanele care se confruntă cu o asemenea problemă posedă nişte credinţe (tipare mentale) prin care se autosabotează (nu sunt mulţumite de felul în care arată sau de felul în care se comportă etc.). Cu alte cuvinte, în asemenea situaţii, imaginea de sine este una denaturată şi determină sistemul imunitar să se întoarcă împotriva propriilor celule din diverse părţi ale organismului. Este, în fapt, un stres cronic pe care-l dobândim în copilărie sau la vârsta adultă, care produce în timp dezechilibre la nivelul sistemului energetic şi, în final, la confuzarea sistemului imunitar, care îşi pierde din capacitatea de a recunoaşte propriile celule. Alţi factori deosebit de importanţi în menţinerea acestei afecţiuni îi reprezintă dezvoltarea excesivă a candidei în organism şi alimentaţia bogată în Omega 6, zahăr şi produse supraprocesate.

- Ce alimentaţie trebuie adoptată pentru îngrijirea organismului în cazul bolilor autoimune?

- Stilul de viaţă joacă un rol deosebit de important în cazul persoanelor care se confruntă cu astfel de aspecte ale sănătăţii. Este important să se pună accent pe o viaţă activă şi pe o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată. Persoanele suferinde e indicat să se înscrie într-o activitate sportivă regulată, să efectueze exerciţii de tonifiere musculară, stretching şi de echilibru. În ceea ce priveşte alimentaţia, se va acorda importanţă deosebită alimentelor integrale, bogate în vitamine şi minerale, precum şi alimentelor alcalinizante. Cel mai indicate sunt: inul, cânepa, dovleacul, chia, nucile, alunele, migdalele (bogate în acizi graşi și Omega 3), alimentele cu frunzele verzi, care au un rol alcalinizant, pseudocerealele (hrişca, quinoa, amarantul), leguminoasele şi fructele. Recomand şi consumul cărnii de peşte şi de pasăre de două-trei ori pe săptămână, gătită cât mai sănătos posibil.

„Extractul din mugur de coacăz negru, cortizon natural”

638 10 2- Printre bolile autoimune se numără şi lupusul. Apariţia lupusului a fost corelată şi cu modificări ale nivelului de estrogen. Ce remedii naturiste ţine maladia în frâu?

- Stresul interior susţinut de care vorbeam mai devreme provoacă dezechilibre în lanţ în organism, inclusiv hormonale. Pentru bolnavii de lupus sunt foarte importante mişcarea, dieta şi întocmirea unui plan fitoterapeutic care să aibă în vedere plante cu efect de echilibrare hormonală şi psihoemoţional. În acest sens recomand rodiola rosea (se administrează două capsule de 500 mg, una dimineaţa şi una la prânz, pe o perioadă de trei luni), noni (se administrează sub formă de capsule de 400 mg, două pe zi sau sub formă de suc, o lingură de trei ori pe zi, timp de trei luni). Foarte bune sunt capsulele de 1.000 mg cu ulei de in, cânepă sau combinate, de două-trei ori pe zi, tot timp de trei luni, dar şi plantele cu efect de cortizon natural, cum ar fi extractul din muguri de coacăz negru (2 ml diluaţi într-o lingură cu apă, dimineaţa pe stomacul gol, o perioadă de trei luni).

- Specialiştii afirmă că vitiligo, o altă boală autoimună, afectează populaţia în proporţie de 2%. Ce scheme de tratament naturist există în acest caz?

- În această afecţiune a pielii cu cauze multiple s-au obţinut rezultate deosebit de bune, cu următoarele remedii: tinctură de ţelină - 30 de picături diluate în 100 ml apă, de trei ori pe zi, timp de trei luni, ulei de chimen negru - 10-15 picături de două ori pe zi, timp de trei luni, ulei de cătină - 20 de picături, de trei ori pe zi, timp de trei luni, capsule cu betacaroten - două-trei capsule pe zi, în funcţie de masa corporală, administrate timp de două luni, suc de pepene galben - două-trei pahare de 150 ml, de trei ori pe zi, înainte de masă. Extern se poate folosi cremă pe bază de năut, cu aplicaţie de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

„Unul dintre cele mai renumite leacuri în diabet este tinctura de afine”

- Diabetul, o afecţiune autoimună cunoscută a început să facă ravagii în ultimii ani. Cât de mult ajută plantele la stagnarea bolii?

- Există două tipuri de diabet: insulinodependent (diabet de tip I) şi corectabil prin dietă şi stil de viaţă (diabet de tip II). Diabetul de tip I este o formă mai aparte, în care componenta autoimună este mai pregnantă, de multe ori o boală care se dobândeşte la naştere, probabil din cauza reacţiei necorespunzătoare a organismului la anumite vaccinuri, a dietei necorespunzătoare a sugarului (lapte de vacă, de exemplu). Diabetul de tip II este o afecţiune dobândită din cauza stilului de viaţă. Unul dintre cele mai eficiente leacuri în diabet este tinctura de afine, din care se administrează 30 de picături de trei ori pe zi, diluate în 100 ml apă. De mare ajutor este şi extractul din muguri de dud, și în acest sens recomand dimineaţa şi la prânz 2 ml, de două ori pe zi, dizolvați într-o lingură cu apă, timp de două luni, gymnema syilvestre (două capsule de 500 mg, de două ori pe zi, plantă indicată în special persoanelor care simt nevoia să consume dulce în exces), castravetele amar (se consumă, timp de o lună-două, trei căni cu ceai pe zi preparat astfel: jumătate de lingură cu plantă se pune la infuzat timp de 15 minute în 200 ml apă, apoi se strecoară).

- Îngrijorător este faptul că incidenţa bolilor inflamatorii intestinale a crescut mult în rândul copiilor şi al adolescenţilor. Ce metode naturiste repară intestinul?

- Bolile inflamatorii intestinale sunt un alt exemplu de afecţiuni care ţin de stilul de viaţă: lipsa tihnei la masă, înfulecatul în grabă, mesele neregulate, asocierea mai multor alimente la aceeaşi masă, stresul continuu. Cele mai eficiente remedii pentru colon sunt: MSM (se administrează o capsulă de două ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, pe o perioadă de două luni), aminoacidul L-Glutamina (un comprimat de 500 mg de două ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă), uleiul de gălbenele, sunătoare şi cătină (20 de picături de două ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, în cure de una-două luni).

Un tratament eficace pentru vitiligo este usturoiul proaspăt, tăiat în feliuţe, cu care se masează pielea de trei-patru ori pe zi

„Chimenul negru, de mare ajutor celor care suferă de boli autoimune“

- Se poate vindeca în totalitate o boală autoimună? Suplimentele pentru imunitate pot ajuta sau exacerba?

- Orice boală se poate vindeca în condiţiile în care sunt identificaţi factorii care au declanşat-o şi o întreţin. Stresul ascuns din copilărie dezechilibrează sistemul energetic şi de chakre al organismului, cauzând blocaje energetice, care, dacă nu sunt înlăturate la timp, pot duce la boli pe plan fizic de la cele mai banale până la afecţiuni complexe. În cazul celor autoimune sunt de evitat imunostimulatoarele (echinacea, astragalusul, gheara-mâţei). Recomand consumul de lemn-dulce, ulei de chimen negru, noni, sub formă de suc, și aloe vera.