Main menu

header

cotnari wide

640 10 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Vacanța de vară este perioada din an când oricine este, măcar parțial, departe de sarcini, termene-limită, telefoane și emailuri. Concediul este momentul mult așteptat, însă acesta aduce cu sine și două afecțiuni care la prima vedere apar din senin: diareea și constipația. Cum să vă feriți de aceste neplăceri aflați de la fitoterapeut Petruța Radu (medalion), specialist în nutriţie (număr de telefon: 0720.534.847).

„Optaţi pentru cereale integrale în detrimentul pâinii și orezului”

640 10 2- Să fie factorii de mediu de vină pentru constipația care poate apărea în timpul concediului de vară?

- Sunt două cauze extrem de importante care duc la apariția constipației în vacanță. Prima este schimbarea dietei - și aici mă refer la consumul de cât mai puține fibre și o motilitate intestinală mai scăzută. Pentru unele persoane, călătoriile lungi pot favoriza apariția constipației, deoarece rutina zilnică a unei persoane se schimbă, nu mai este cea de acasă. Acest simptom neplăcut poate fi întâlnit la toate categoriile de vârstă, de la copii până la adulți și vârstnici. Există însă și situații când de vină poate fi stresul unui drum lung, fie că este făcut cu mașina, fie cu avionul. Un factor mai puțin cunoscut al constipației este mâncatul pe fugă, ceea ce se întâmplă mai mult în timpul călătoriilor. Ca să nu apară și alte simptome, precum balonarea sau flatulența, aveți grijă să mestecați bine alimentele și să nu luați niciodată masa în grabă.

- Cum se poate preveni această problemă neplăcută?

- În primul rând, prin consumul de alimente bogate în fibre. Recomand ca în astfel de cazuri pâinea și orezul să fie înlocuite cu cereale integrale, deoarece aceste alimente favorizează apariția constipației. În plus, nu faceți abuz de carne, pentru că acest lucru duce la un tranzit intestinal lent. Aveți grijă să vă hidratați suficient, adică să nu consumați apă doar în momentul în care vi se face sete. La fel de important este să nu renunțați nici măcar în vacanță la exercițiile fizice. Mai ales atunci când aveți de făcut drumuri lungi cu mașina încercați să vă mișcați la un interval de o jumătate de oră. În acest fel, intestinul va avea mișcări regulate, ceea ce duce la eliberarea scaunului.

„Bananele înlocuiesc electroliții pierduți”

640 10 3- O altă problemă cu care se confruntă călătorii este diareea asociată vacanței. Ce stă la baza apariției acesteia?

- Diareea asociată călătoriilor, mai ales dacă vacanța este într-o zonă cu un climat foarte diferit față de cel de acasă, este cauzată de germenii și bacteriile din apa de băut sau din apa cu care se spală fructele și legumele, bacterii cu care organismul nu este obișnuit. O altă sursă a acestor germeni, care deseori trece neobser- vată, este gheața cu care se răcesc băuturile. Înghețarea nu numai că nu omoară germenii și bacteriile, ci, dimpotrivă, le conservă pentru momentul când gheața se topește în paharul dumneavoastră.

- Ce remedii sunt cele mai bune pentru a reduce senzația de disconfort cauzată de diaree?

- Preveniți diareea prin susținerea florei intestinale de bacterii bune, pentru a reduce riscul de disconfort gastric în vacanță. Consumați apă îmbuteliată, pentru a evita deshidratarea, dar și pentru a spăla fructele și legumele. Țineți cont de faptul că principala cauză de îngrijorare în cazul diareei este deshidratarea! De mare ajutor este o linguriță rasă cu pulbere de afin, care se administrează din două în două ore, iar efectul este garantat. Foarte bun este și ceaiul din frunze de afin, preparat din două lingurițe cu frunze uscate și mărunțite la o cană cu apă clocotită. De asemenea, în cazul diareei beți câteva ceaiuri de mentă, neîndulcite. În toată această perioadă consumați doar supă de zarzavat. Când crizele diareice s-au redus puteți introduce în dietă carne de pui fiartă sau preparată la grătar. La recuperarea rapidă ajută și merele rase. Un ceai care are proprietăți microbiene excepționale este combinația de sunătoare, busuioc și cimbru. O linguriță cu fiecare plantă se infuzează în 300 ml apă timp de cinci minute, se strecoară și se îndulcește cu miere. Optați și pentru banane, deoarece conțin o cantitate mare de potasiu, care ajută organismul să înlocuiască electroliții pierduți în urma puseurilor de diaree.

- Se pot preveni diareea și constipația de vacanță?

- Da, respectând reguli de igienă și siguranță alimentară. Astfel, în vacanță spălați-vă mâinile cât mai des, consumați carne preparată termic, mâncați fructe și legume care se pot decoji, beți doar apă îmbuteliată și nu utilizați cuburi de gheață sau produse perisabile.

În cazul copiilor, o hidratare corespunzătoare se face prin asocierea consumului de lichide cu săruri de rehidratare

„Prunele, cele mai bune laxative naturale“

- Ce laxative naturale credeți că sunt de folos celor care au probleme cu constipația în concediu?

- Ar fi foarte bine ca atunci când plecați în concediu să consumați cât mai multe prune. Dacă nu le găsiți în locul în care vă petreceți vacanța, atunci puneți în bagaje înainte de plecare câteva punguțe cu prune uscate. Sunt considerate unul dintre cele mai utile laxative naturale. Dimineața, când vă treziți, puneți șase-șapte prune într-o cană cu apă fierbinte și lăsați-le până seara. Înainte de culcare, consumați prunele și lichidul aferent. Efectul este 100% garantat. Foarte bun în tratarea constipației este și siropul de smochine, din care se ia o linguriță, două, la nevoie. În plus, siropul de smochine vă scapă și de eventualele răceli care pot apărea peste noapte. Atenție! Siropul de smochine nu se recomandă persoanelor care suferă de diabet, deoarece sunt fructe cu indice glicemic foarte mare.