Main menu

header

647 8 1de Roxana Istudor

Condiment rar și exclusivist, tonka și-a câștigat renumele deopotrivă ca ingredient minunat pentru deserturi și ca stimulent pentru sănătate.

Combate paraziții intestinali

Tonka este păstaia unui arbore care crește în America de Sud, deci semințele nu sunt tocmai ușor de procurat. Dar merită. În primul rând, este binecunoscută pentru capacitatea de a elimina retenția de apă din organism. Se poate folosi zilnic, în cafea sau în ceai, o cantitate mică de pulbere din semințe, cu efecte remarcabile. Totodată, tonka poate combate paraziții intestinali, favorizând astfel echilibrarea florei, cu urmări dintre cele mai benefice pentru sistemul digestiv. O altă calitate a semințelor de tonka este aceea de a stimula libidoul, pulberea de plantă fiind afrodiziacă și oferind astfel o soluție naturală binevenită pentru cei care folosesc tratamente în acest sens.

Ideală pentru deserturi

Ingredient remarcabil, tonka este ideală dacă doriți să pregătiți un desert ieșit complet din tipare, și dacă găsiți semințe sau păstăi de tonka, aromați prăjitura sau înghețata cu acest condiment exclusivist și veți obține un preparat memorabil. Foarte asemănătoare păstăii de vanilie, o poate înlocui cu succes sau completa cu o aromă fină, dar intensă. O cantitate mică este suficientă pentru un efect maxim. Păstăile de tonka se întrebuinţează fie întregi, în infuzii fierbinţi (lapte, smântână lichidă), urmând a fi scoase înainte de folosirea lichidului parfumat, fie sub formă de pulbere fină, după ce sunt rase pe răzătoarea cu găuri mici (cum ar fi cea pentru nucşoară). Tonka este de o versatilitate uimitoare: în preparate reci, cum este îngheţata, condimentul oferă un gust de caramel şi miere, iar în preparate fierbinţi, aroma este de vanilie şi de migdale. Tonka este ideală, în combinație cu ciocolata, în creme şi îngheţate. Două boabe sunt de ajuns pentru a aroma 300-500 ml lichid. Cu toate beneficiile pentru sănătate incluse.