Main menu

header

647 8 3de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Consacrat zeiței Pământului, simbolul fertilității în mitologia greacă, plopul și-a câștigat reputația în farmacia verde de leac împotriva multor maladii grave.

De folos micozelor

Printre cele mai vechi rețete păstrate în medicina naturistă împotriva durerilor reumatice sunt cele cu plop. O mână cu frunze de plop proaspete tocate mărunt se amestecă bine cu un alt pumn cu frunze uscate și se fierb cinci minute într-o cană cu apă. Preparatul se aplică sub formă de comprese pe locurile dureroase, se acoperă și se leagă cu un fular de lână. În cazul furunculozei și al eczemelor sau al psoriazisului se stoarce suc din frunze proaspete de plop, cu care se tamponează locurile cu probleme de câteva ori pe zi. Frunzele plopului sunt, totodată, un remediu foarte bun în răceală, bronșită sau tuse. În acest sens, se toacă o mână cu frunze care se așază între două straturi de tifon și se aplică pe piept. Se schimbă o dată la două ore. Nu știți cum să scăpați de micoze? Plopul este soluția ideală! Spălați foarte bine frunze de plop, apoi striviți-le între palme și aplicați-le între degete, seara, înainte de culcare. În cazul durerilor de articulații și al coxartrozei, dați prin mașina de tocat frunze de plop, iar preparatul obținut îl așezați pe locul dureros în strat mai gros. Se păstrează șase ore.

Medicament imbatabil pentru cistită

Potrivit specialiștilor ruși în medicină naturistă, întotdeauna după un tratament cu antibiotice se recomandă o cură cu infuzie de scoarță de plop, care are rolul de a da putere organismului. Trei linguri cu scoarță de plop se infuzează seara cu 500 ml apă clocotită. Dimineața se bea o ceșcuță cu acest preparat, restul fiind consumat în patru reprize, între mese. Cura durează patru-cinci săptămâni. Acest tratament este foarte bun și pentru reglarea nivelului de zahăr din sânge, diminuând, totodată, și dependența de dulciuri. De asemenea, plopul este unul dintre cei mai buni prieteni ai celor care suferă de tromboflebită cu ulcerații. Seara se amestecă o lingură cu pulbere fină obținută din scoarță uscată de plop cu aceeași cantitate de pulbere din scoarță de salcie, pulbere de flori de gălbenele și o ceapă dată pe răzătoare. Amestecul se opărește cu 200 ml apă clocotită și se lasă la infuzat toată noaptea. Dimineața, infuzia se strecoară și se amestecă bine cu două linguri cu miere. Cu lichidul obținut se pun comprese pe locul afectat.

În unele părți ale țării, puful de plop introdus în urechi este considerat un leac bun împotriva durerilor

Tinctura, eficientă în ulcerul gastric

În ceea ce privește mugurii de plop, aceștia și-au dovedit eficiența de-a lungul vremii, în special în afecțiunile respiratorii, fiind de mare ajutor celor suferinzi de bronșită, astm bronșic, laringită, dureri de gât. Se recomandă 50-100 ml tinctură de muguri de plop pe o bucată mică de pâine, care se administrează de patru ori pe zi. Tratamentul este în același timp și stimulent imunitar. Tinctura este utilă și în cazul spondilozei, fiind un puternic antiinflamator. Se administrează 50 de picături de patru ori pe zi, în cure de trei luni. Nu în ultimul rând, tinctura de muguri de plop este distrugătoarea giardiozei.