Main menu

header

649 9 1de Roxana Istudor

Cocteil de substanțe benefice pentru sănătate, pirul se remarcă prin acțiunea pe multiple planuri, de la sistemul respirator la cel digestiv.

Rezultate deosebite în hemoragiile uterine

Pirul conține ulei volatil, mucilagii, săruri de potasiu, acid salicilic, bioxid de siliciu, fier. Este, așadar, o comoară din perspectivă naturistă, iar literatura de specialitate îl remarcă în sprijinul unui număr mare de afecțiuni. În sezonul rece, guturaiul și gripa au un inamic redutabil în infuzia de pir, o lingură cu pulbere de rădăcină opărită cu 250 ml apă clocotită. Se lasă să infuzeze 20 de minute, apoi se strecoară. Se beau trei-patru căni pe zi. Se poate pune și zeamă de lămâie, pentru eficiență sporită.

Rădăcina de pir și-a demonstrat virtuțile terapeutice în cazuri de hemoragii uterine și de afecțiuni renale. Pentru combaterea acestora se poate apela la o cură de patru săptămâni cu ceai din rădăcină, preparat astfel: o lingură cu plantă, la 200 ml apă clocotită. Se acoperă pentru zece minute, după care se strecoară și se pot consuma două-trei reprize călduțe pe zi. Această infuzie are rezultate remarcabile și în gută, boală de care suferă tot mai mulți vârstnici. Se poate administra în cure de 21 de zile, urmate de șapte zile de pauză. Foarte important este faptul că, potrivit specialiștilor, tratamentul nu are efecte adverse, contribuind, în același timp, la eliminarea din organism a acidului uric.

Rol remarcabil în hepatita cronică

Prieten al ficatului sănătos, pirul are un efect notabil în cazuri de hepatită cronică. Se administrează câte un vârf cu pulbere de rădăcină, obținută prin râșnirea electrică, înainte de masă. De asemenea, tratamentul cu această plantă combate insuficiența pancreatică în următoarea formulă: se amestecă două linguri cu frunze de pir, câte o lingură cu frunze de fragi și ghimpe și se fierb în 350 ml apă timp de cinci minute. După primul clocot se ia vasul de pe foc, se acoperă și se lasă o oră, apoi se strecoară lichidul. Se beau câte 50 ml la fiecare două ore, până se termină preparatul. Se recomandă asocierea tratamentului cu o dietă strictă.