Main menu

header

650 8 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Localizate chiar deasupra rinichilor, micuțele glande suprarenale sunt implicate în multe funcțiuni importante ale corpului, progesteronul, testosteronul, dehidroepiandrosteronul (DHEA), cortizolul și adrenalina numărându-se printre cei 50 de hormoni secretați de acestea. Cum le menținem sănătoase aflați din interviul cu fitoterapeutul Adrian Udrea (foto; număr de telefon: 0766.750.201).

„O cauză comună a inflamării suprarenalelor e stresul”

650 8 2- Nu există persoană care să nu fi auzit de adrenalină, hormonul care vă face să luptați sau să fugiți ori de câte ori înfruntați o amenințare. Puțini știu însă că adrenalina este unul dintre numeroșii hormoni produși de glandele suprarenale. Ce se întâmplă însă atunci când acestea obosesc? Care sunt reperele apariției acestui simptom?

- Unele dintre cele mai frecvente cauze, care de multe ori sunt trecute cu vederea, sunt oboseala şi infecția severă, care dau naștere la o reacție inflamatorie. O altă cauză comună a problemelor glandelor suprarenale este stresul, din diverse cauze - rutina zilnică, schimbarea unui loc de muncă, traumele etc. De asemenea, glandele suprarenale obosesc sau se îmbolnăvesc din cauza sentimentelor de frică, furie, vină, depresie, lipsa somnului, operații chirurgicale, expunere la substanțe toxice, durere cronică, digestie proastă, nivel scăzut al zahărului din sânge sau deficiențe nutriționale. Oboseala glandelor suprarenale este un simptom frecvent întâlnit în lumea modernă, și acest lucru se datorează în special ritmului de viață alert și stilului nesănătos în ceea ce privește alimentația, orele de somn, activitatea fizică, starea mentalo-emoțională. Numeroase persoane și-au format obiceiul de a sări peste micul dejun, eventual consumă un produs pe bază de carbohidrați simpli (croasant, merdenea, crovrigi etc.). Acest lucru are un efect, în timp, nefavorabil asupra unor parametri din organism (secrețiile pancreatice, secrețiile hormonale), inclusiv asupra suprarenalelor. O altă chestiune frecvent uzitată este apelarea la energizante în exces. Chiar dacă sunt naturale, pot duce în timp la epuizarea glandelor suprarenale.

- Care sunt simptomele unei afecţiuni a glandelor suprarenale?

- Stări de epuizare excesivă, pofta pentru alimente dulci sau sărate, senzația că nu mai poți face față stresului, rezistență din ce în ce mai scăzută, dificultate în concentrare, sindrom premenstrual accentuat sau dificultăți dezvoltate în timpul menopauzei, sensibilitate extremă la frig, tensiune arterială constant mică, tendința de a câștiga în greutate și incapacitatea de a slăbi, frecvența ridicată de a face gripă sau alte boli respiratorii, reducerea poftei de sex, durere în partea superioară a spatelui, respectiv zona cervicală, fără motive aparente, diferite alergii alimentare, palpitații, lipsa de energie, scăderea temperaturii corpului, hipoglicemie, piele uscată și subțire, căderea inexplicabilă a părului, nervozitate și dispepsie.

„Sucul de morcov detoxifică glandele”

650 8 3- Care sunt cele mai frecvente boli cauzate de nefuncționarea optimă?

- Sindromul Cushing, care se manifestă prin obezitate la nivelul trunchiului și al feței, în timp ce membrele inferioare rămân subțiri. În spate, între umeri, se formează o depunere ca o cocoașă, și depozite masive apar la nivelul abdomenului și mai ales subombilical. O altă maladie este sindromul Conn, care se manifestă prin hipertensiune arterială, dureri de cap, oboseală musculară, crampe musculare, intensificarea pigmentației tegumentelor, mucoaselor și părului, scădere în greutate, hipotensiune arterială, tulburări digestive. În boala Addison, nedescoperită și netratată la timp, pune viața în pericol.

- Cum se poate restabili buna funcționare a acestor glande? Ce leacuri oferite de natură ajută la detoxificarea acestora?

- Un ajutor prețios îl primesc glandele suprarenale de la coada-calului. Se fierbe o jumătate de litru de apă, se pun două lingurițe cu plantă, se lasă câteva minute, apoi se filtrează și se consumă pe parcursul unei zile. De asemenea, pentru detoxificarea glandelor suprarenale se recomandă consumul de suc de morcov, care are și rolul de vindecare a acestora. Pentru ca detoxificarea să aibă un efect mai rapid, se poate pune în sucul de morcov și pătrunjel. Omega 3 ulei de pește şi alternativa pentru vegetarieni - uleiurile de cânepă, dovleac, in și rapiță - au capacitatea de a combate inflamația și de a reduce nivelul de stres din organism. Se administrează două-trei capsule de ulei de pește de 1.000 mg pe zi sau două-trei lingurițe cu ulei vegetal. Rodiola rosea este, de asemenea, o plantă care are capacitatea de a regla întregul sistem edocrin, începând cu hipofiza și terminând cu gonadele, inclusiv glandele suprarenale. Se administrează două-trei capsule de 500 mg pe zi sau două-trei lingurițe cu pulbere zilnic. Se consumă 200 ml apă după fiecare administrare a plantei. Foarte utilă în problemele glandei suprarenale, mai ales la persoanele care au nivelul de cortizol mare (hormonul stresului), este ashwaganda (ginsengul indian). Se recomandă două-trei capsule de 500 mg pe zi sau două-trei lingurițe cu pulbere zilnic. Alte remedii apreciate sunt busuiocul indian, tulsi, roinița, lavanda, teiul argintiu și sunătoarea.

Evitaţi expunerea la sursele de radiaţii electromagnetice (telefon, calculator, televizor)

„Consumaţi alimente bogate în vitaminele C şi B5“

650 8 4- Există și un regim alimentar care se recomandă?

- Sigur. Tratamentul pentru oboseala glandelor suprarenale include un regim alimentar adecvat și modificări ale stilului de viață. Dieta conține o cantitate suficientă de proteine și de carbohidrați complecși. Sunt de evitat fast-food-urile, cafeaua, sucurile carbogazoase și mâncarea procesată, țigările și alcoolul. Creșterea aportului de vitamina C (găsită în citrice, ardei roșu, papaia şi broccoli) și vitamina B5 (găsită în semințele de floarea-soarelui, ciuperci, iaurt și porumb), prin alimente sau suplimente, poate ajuta la ameliorarea simptomelor oboselii glandelor suprarenale. Prea multă cofeină îşi poate lăsa amprenta asupra acestora. Pentru a reduce consumul de cofeină încercați să înlocuiţi treptat cafeaua cu băuturi care conţin puţin din această substanță, cum ar fi ceaiul verde.

Cercetările arată că yoga, meditația și tai chi pot reduce nivelurile de cortizol şi, astfel, stresul