Main menu

header

cotnari wide

654 11 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

Chiar dacă multă vreme a făcut obiectul a numeroase discuții în ceea ce privește efectele sale, specialiștii au ajuns la concluzia că ceaiul Essiac are rolul de a preveni creșterea tumorilor, detoxifică organismul, ameliorează afecțiunile pulmonare și, nu în ultimul rând, stimulează sistemul imunitar.

Conţine plante culese din zone nepoluate

Chiar dacă despre acest ceai există date că ar fi fost folosit în urmă cu mii de ani de populațiile indigene din Canada, abia în anul 1920 o asistentă medicală pe nume Rene Caisse l-a folosit pentru a trata diverși pacienți cu cancer, iar rezultatele au fost incredibile. Din acel moment, ceaiul a primit numele asistentei scris invers: Essiac. Reţeta ceaiului Essiac conţine plante culese din zone nepoluate precum: ciulinele, rădăcina de brusture, laminaria, trifoiul roşu, rubarbărul indian, ulmul cu coaja netedă, rădăcina de revent turcesc, năsturelul şi măcrişul-mărunt, dar proporţia în care se amestecă acestea este secretă. Cel mai puternic element de combatere a cancerului care se găsește în ceai este măcrișul-mărunt, o plantă care conține din belșug betacaroten, vitamina A, vitamina C și multe alte carotenoide, fiind cunoscută ca una dintre cele mai bogate în antioxidanți din lume. Astfel, măcrișul-mărunt reușește să împiedice replicarea și metastazarea creșterilor canceroase, fiind un purificator al sângelui și curățând infecțiile.

Rubarbărul indian protejează funcția pulmonară

La rândul său, rădăcina de brusture conține antrachinonă, o substanță care previne mutația celulară ce duce la apariția cancerului. Mai mult, rădăcina de brusture stimulează moartea celulelor canceroase, însă fără să afecteze celulele sănătoase care se găsesc în jurul acestora. Din compoziția ceaiului Essiac face parte și rădăcina de rubarbăr indian, care are rolul de a proteja funcția pulmonară, în special la cei care fac radioterapie pentru cancer la plămâni sau la persoanele care prezintă riscul de apariție a acestei maladii. În ceea ce privește ulmul roșu, prin taninii și acizii grași existenți ajută la detoxifiere și, în combinație cu celelalte plante, protejează sănătatea organelor, susținând sistemul imunitar.

Elimină hemoroizii

Printre beneficiile ceaiului Essiac se numără și înlăturarea constipației și a balonării, a durerilor de cap, fiind de folos în artrită, gută, afecțiuni ale articulațiilor, dureri musculare, hemorozi, diverse alergii. Acest amestec unic de plante medicinale conduce la arderea grăsimilor, este benefic pentru producția de enzime și de hormoni și contribuie la reducerea greutății. Numeroase studii au arătat că ceaiul Essiac are mai multe efecte antioxidante decât ceaiul verde și astfel stimulează producția de celule albe din sânge, calmează infecțiile respiratorii, elimină mucusul și reduce inflamația în tractul respirator.

Consumat în cantități prea mari, acesta poate duce la deshidratarea organismului

Dacă pacienții sunt alergici la ingredientele pe bază de plante, ceaiul poate avea efecte secundare precum greață, dureri de cap, vărsături, urinare frecventă, iritații ale pielii, dureri musculare, slăbiciuni sau altele. Consumat în cantități prea mari, acesta poate duce la deshidratarea organismului. Pentru că unele dintre plantele care se găsesc în ceaiul Essiac sunt potențiali alergeni, printre efectele secundare se numără și reacțiile alergice precum iritarea pielii, umflarea limbii, a buzelor sau a glandelor. Nu se recomadă femeilor însărcinate!

Ceaiul se recomandă să fie administrat de două ori pe zi, la temperatura camerei, cald sau rece, după preferinţele fiecărui pacient