Main menu

header

654 6 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Proprietăţile curative ale scoarţei, florilor, fructelor şi seminţelor de castan sălbatic sunt cunoscute de mii de ani. De la varice la febră, tratamentele cu această minunată plantă sunt în continuare foarte prețuite.

Fortifică musculatura, alungă anemia

654 6 2De la castanul sălbatic, în scop terapeutic sunt utilizate scoarţa, frunzele, florile şi seminţele bogate în uleiuri şi compuşi chimici care acţionează benefic asupra vaselor sangvine şi a musculaturii. La rândul lor, fructele sunt bogate în vitaminele C şi K, grupul de vitamine B, grăsimi, amidon, taninuri, grăsimi, albumine şi compuşi flavonoizi. Au proprietăţi tonice, antiinflamatoare, flebotonice, vasodilatatoare, antiedematoase, anticoagulante şi fluidizante pentru sânge, fiind, de asemenea, hemostatice și decongestive. Astfel, elementele chimice complexe şi cantităţile ridicate de minerale şi vitamine din compoziţia castanelor sălbatice sunt eficiente pentru întărirea musculaturii, decoctul de castane fiind ideal pentru fortificare musculară, precum și pentru combaterea anemiei, stărilor de slăbiciune şi a dificultăţilor de concentrare. Decoctul se prepară din cinci-șase castane cojite şi mărunţite puse la un litru de apă. Se fierb 10-15 minute şi se consumă câte o ceaşcă înainte de mesele principale, timp de 20 de zile pe lună, având efecte flebotonice şi antiinflamatoare, diminuând fragilitatea capilarelor.

Neutralizează radicalii liberi

Castanele sălbatice sunt un bun remediu în cazuri de varice, hemoroizi şi insuficiență venoasă. Totodată, terapeuţii recomandă tinctura de castan sălbatic în tratarea febrei, a retenţiei de apă şi a prostatei mărite. De asemenea, ajută la eliminarea surplusului de apă din organism, pentru că planta are în compoziție o substanţă care subţiază sângele. Tinctura de castan poate fi obţinută prin amestecarea a 100 g scoarţă măcinată cu 300 ml alcool de secară sau de fructe de concentraţie 40%. Preparatul se lasă la odihnit pentru 15 zile, după care se strecoară şi se pune în recipient la păstrare. Din acest preparat pot fi consumate 10-15 picături înainte de masă. Un alt efect remarcabil al preparatelor din castane sălbatice este cel de protejare împotriva cancerului. Ajută la neutralizarea radicalilor liberi, şi astfel sunt eliminaţi principalii factori care determină apariţia temutei boli.

Tratează insomnia

Florile de castan sălbatic și-au cucerit reputația de a induce un somn de noapte profund și odihnitor. Pentru a combate cu succes insomnia se pune peste o jumătate de linguriță cu flori uscate (primăvara se folosesc florile proaspete, în cantitate de o linguriță) o cană cu apă fierbinte, se lasă la infuzat cinci minute, apoi se strecoară. Se consumă două-trei căni pe zi și se poate asocia și cu alte plante folosite în același scop (tei, passiflora, sunătoare, valeriană). Iar în cazuri de infecții respiratorii, infuzia din frunze uscate de castan sălbatic poate fi de un real ajutor, planta fiind indicată în primul rând în tratarea simptomelor provocate de tuse. Ajută la fluidificarea secreţiilor şi favorizează expectoraţia, castanul sălbatic fiind un antiinflamator natural care poate fi utilizat cu succes, așadar, pentru tratarea virozelor şi a gripelor. Infuzia se prepară astfel: în 200 ml apă clocotită se pune o lingură cu frunze uscate de castan sălbatic şi se lasă acoperit vasul pentru zece minute. Preparatul se strecoară şi se consumă când atinge temperatura agreată.

Ameliorează durerile articulare

Capacitatea castanelor de a reface integritatea venoasă se remarcă în cazurile de accident vascular cerebral. Unul dintre cele mai eficiente tratamente este cel cu tinctură de castane, preparată din 20 g castane măcinate peste care se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se lasă la macerat zece zile, agitându-se de câteva ori pe zi. Apoi se strecoară lichidul și se pune în recipiente de capacitate mică. Se pot lua câte zece picături de tinctură diluată în 100 ml apă, cu 15 minute înaintea meselor principale. De altfel, calitățile de antiinflamator al castanului sălbatic sunt vizibile și în cazul tratamentului împotriva reumatismului și a durerilor articu- lare. Din castane sălbatice se poate prepara un vin medicinal cu rezultate excelente. Se pun 100 g coajă de castane într-un litru de alcool de 70 de grade și se ţin la macerat timp de 12 ore. După acest răstimp se amestecă bine cu un litru de vin și se mai lasă zece zile. Se iau câte două linguri din acest preparat în fiecare zi, iar tratamentul durează șase săptămâni. Un excelent efect se poate obține și prin aplicarea pe zonele afectate de reumatism a cataplasmelor cu făină de castane, amestecată în proporție de 1:1 cu făină de grâu. Se adaugă oţet și se amestecă până se obţine o pastă subţire, bine omogenizată, care se pune în strat subţire.

Specialiştii nu recomandă curele cu castan sălbatic în perioadele de sarcină şi de alăptare. Această plantă medicinală trebuie consumată cu precauţie de persoanele care suferă de afecţiuni renale și ale ficatului