Main menu

header

676 8 1de Carmen Ciripoiu   şi Adrian Barna

Unul dintre organele vitale, ficatul, are un rol extrem de important în funcţionarea organismului, utilizând 25% din sângele pompat de inimă. Chiar dacă este un organ tăcut, care de obicei nu produce simptome evidente când se află în suferință, oboseala, pierderea în greutate și durerea abdominală sunt câteva indicii care ar trebui să pună pe gânduri pe oricine. Cât de periculoase sunt bolile ficatului și care sunt cele mai bune plante oferite de natură pentru a rezolva aceste probleme aflați din interviul cu fitoterapeutul Mihai Apostol (foto).

„Armurariul intensifică sinteza proteinelor în organism”

- Care sunt semnalele pe care le transmite organismul, în urma cărora o persoană își poate da seama că e posibil să aibă o afecțiune hepatică?

- Valorile crescute ale colesterolului şi obezitatea sunt principalii factori de risc ai apariţiei steatozei hepatice, binecunoscutul ficat gras nonalcoolic, care, la rândul său, creşte riscul de diabet de tip II şi de boli cardiovasculare. Simptomele asemănătoare gripei și scaunul închis la culoare pot indica prezența unei hepatite de tip A, B sau C, infecţii care duc la inflamarea ficatului. Este foarte important de știut faptul că hepatita A se transmite de obicei prin intermediul alimentelor contaminate, iar cele de tip B și C se transmit pe cale sexuală. Atunci când ficatul nu reușește să proceseze bilirubina, acea substanță produsă în mod normal în sistemul său de filtrare, pielea și ochii capătă tentă gălbuie, iar omul se îmbolnăvește fie de icter, fie de hepatită.

- Cât de bine acționează plantele asupra bolilor ficatului?

676 8 2- Plantele au o biodisponibilitate crescută comparativ cu tratamentul cu medicamente de sinteză şi dau rezultate mai bune în cazul afecţiunilor hepatice. În plus, nu prezintă contraindicaţii și nici nu dau efecte secundare. Deoarece fitoterapia dispune de un număr impresionant de plante cu acţiune în domeniul afecţiunilor hepatobiliare, fitoterapeutul alege terapia în funcţie de starea particulară a fiecărui bolnav. Armurariul, de exemplu, este o plantă de mare ajutor pentru regenerarea celulelor din ficat şi protejarea integrității membranelor celulelor hepatice. De asemenea, armurariul are și capacitatea de a intensifica sinteza proteinelor în organism. În cazul hepatitelor A, B și C, armurariul se ia sub formă de infuzie combinată, din care se administrează un litru și jumătate pe zi, timp de trei săptămâni. După o pauză de două săptămâni, se consumă o linguriță cu pulbere de armurariu de patru ori pe zi. Infuzia combinată de armurariu se obține astfel: două lingurițe cu pulbere de semințe de armurariu se lasă la înmuiat într-o jumătate de cană cu apă, de seara până dimineața, apoi se filtrează. Maceratul se pune deoparte, iar pulberea rămasă se opărește cu o jumătate de cană cu apă fierbinte timp de 20 de minute, apoi se lasă la răcit. În final, se combină cele două extracte. Preparatul se consumă cu un sfert de oră înainte de masă. Există însă o plantă care face adevărate minuni în bolile de ficat: desmodiumul.

„Relaxează țesutul muscular fin ce ajută la regenerare”

- Dar puțină lume cunoaște cât de virtuos este desmodiumul în bolile ficatului…

- E adevărat că se știu, din păcate, prea puține lucruri despre această incredibilă plantă, care a fost folosită din cele mai vechi timpuri de vindecătorii tradiționali din Africa pentru a trata diverse afecțiuni hepatice, precum icterul, hepatita virală sau toxică și chiar leziunile hepatice. Mergând mai departe, în Venezuela, desmodiumul a fost folosit ca leac imbatabil pentru epilepsie, iar în Camerun, Coasta de Fildeș și Senegal, decoctul din frunzele de desmodium tratează ulcerele de stomac și constipația. Tămăduitorii din Brazilia folosesc desmodiumul pentru a trata problemele ginecologice, mai ales leucoreea, inflamațiile ovariene și gonoreea, dar și elimi- narea abundentă de urină și diareea. Cercetările au arătat faptul că desmodiumul conține mai mulți compuși benefici, precum alcaloizi, saponine, flavonoide și antociani, și nu numai că tratează cel mai bine disfuncțiile ficatului, dar îl protejează în timpul tratamentelor de durată. De asemenea, desmodiumul normalizează nivelul de enzime din ficat și relaxează țesutul muscular fin ce ajută la regenerare. În plus, acționează ca un bronhodilatator și are proprietăți antihistaminice.

- Cum se administrează desmodiumul în afecțiunile ficatului?

- Pentru că am amintit de armurariu, vreau să menționez că desmodiumul se poate folosi în paralel cu această plantă, pentru efecte maxime. Persoanelor care suferă de o afecțiune hepatică li se recomandă să consume decoct de desmodium, obținut dintr-o linguriță cu plantă la 250 ml apă, care se lasă la macerat un sfert de oră. Ulterior se filtrează și se consumă trei cești pe zi. Acest tratament este bun atât pentru a pune pe picioare un ficat surmenat, dar și ca o metodă de prevenție. Cura durează două-patru săptămâni pentru problemele acute sau șase-opt săptămâni pentru cele cronice. Tot desmodiumul este de ajutor și contra acneei, caz în care se recomandă infuzia de plantă, obținută din zece grame la un litru cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 15 minute, se filtrează și se consumă trei cești pe zi. Cura durează trei săptămâni, apoi se face pauză de două săptămâni și se reia dacă problema nu s-a remediat. Desmodiumul ajută în același timp și la metabolismul grăsimilor și îmbunătățește digestia, iar cine suferă de ciuperca unghiei ar trebui să consume zilnic o cană cu infuzie de desmodium. Planta este, totodată, utilă împotriva alcoolismului și poate fi utilizată cu succes în astm, alergii și pentru creșterea poftei de mâncare. Desmodiumul are o acțiune interesantă și în prevenirea efectelor secundare ale chimioterapiei asupra ficatului.

O cură cu infuzie de desmodium stopează transformarea hepatitei acute în hepatită cronică

„Fără dulciuri şi alcool“

- Ce dietă trebuie să adopte un bolnav de ficat?

- Cei care trebuie să acorde o atenție deosebită unei bune funcționări a ficatului sunt consumatorii de alcool, femeile care iau anticoncepționale, pacienții cu diabet zaharat, persoanele obeze și cele cu colesterol crescut, dar și cele care lucrează în mediu toxic. Printre alimentele premise în bolile ficatului se numără ciorbe și supe din carne de pui, vită, supe de legume, morcovi, dovlecei, spanac, salată verde, sfeclă, roșii, cartofi copți, carne slabă de pui, vită, curcan, fără piele și grăsime, pește slab, ouă fierte, lactate slabe, mămăligă, fructe coapte, compoturi, pătrunjel, mărar, leuștean, țelină, apă plată, siropuri de fructe. Este interzis cu desăvârșire alcoolul, sub orice formă, precum și băuturile dulci și alimentele grase. Nu se va consuma carne cumpărată din comerț, ci doar de la țară!

Desmodiumul are proprietăți laxative. Nu se cunosc efecte adverse în caz de supradoză