Main menu

header

679 8 2de Florica Pintea şi Daniel Alexandrescu

Mărul cu solzi este cunoscut și sub numele de „măr de scorțișoară”. Acest fruct exotic crește într-un copac de zece metri (annona squamosa) și este găsit frecvent în America Centrală și de Sud. Gustul este extrem de plăcut, fiind o combinație între banane, căpșuni, ananas și scorțișoară. Iată ce proprietăți are pentru sănătate.

Valoare nutritivă semnificativă

Fructele mărului cu solzi se consumă proaspete, se culeg când sunt coapte și nu rezistă mai mult de trei zile. Au coaja foarte delicată, de aceea este bine să fie alese cele nu foarte bine coapte, întrucât se pot coace foarte bine în timp, stând la întuneric, iar apoi pot fi păstrate la frigider. Mărul cu solzi este prezent astăzi și în regiunile mediteraneene, în Insulele Caraibe și în anumite zone din India (unde are numele de sharifa). De asemenea, plantații de măr cu solzi sunt și în Israel, Portugalia (Madeira) și Italia. Fructele sunt relativ mari, de forme conice, ușor neregulate, au greutatea de 300 de grame, lungimea de 10-20 de centimetri și lățimea de 10 centimetri, sunt acoperite cu o pieliță de culoare verde-gălbuie, subțire sau mai groasă, cu stratul exterior alcătuit din umflături rotunde și crestături ce se aseamănă cu mici solzi cărnoși. Doar 100 de grame de fructe au o valoare nutritivă foarte mare - conțin 75 de calorii, proteine, glucide, minerale (mai ales fier, calciu, magneziu, mangan, zinc și fosfor), grăsimi, antioxidanți și vitamine - C, E și B.

În război cu malaria

Foarte important este conținutul de fibre, ceea ce face ca fructul să ajute la prevenirea depunerilor de colesterol și a constipației. De asemenea, substanțele antioxidante și anumiți compuși îi conferă proprietăți antihelmitice, care combat paraziții intestinali. Aceste fructe sunt, de asemenea, anticancerigene și au capacitatea de a vindeca malaria. În 100 de grame de pulpă de măr cu solzi se găsește o cantitate semnificativă de vitamina C, care ajută la sinteza colagenului în organism, a proteinei ce menține integritatea vaselor sangvine, a organelor și a pielii. Totodată, se știe că vitamina C ajută organismul să lupte cu infecțiile și cu virusurile, contribuie la vindecarea rănilor, la combaterea radicalilor liberi și la creșterea acțiunii celulelor albe din sânge. Mai mult, mărul cu solzi aduce beneficii vederii și conține o cantitate importantă de vitamina B, niacină, piridoxină, acid folic și riboflavină. În aceste condiții, este o excelentă opțiune pentru consolidarea sistemului imunitar al organis- mului și pentru tratarea anemiei.

Atenţie! Seminţele trebuie evitate, pentru că sunt toxice

Menţine densitatea osoasă

Printre alte beneficii pentru sănătate pe care le poate aduce mărul cu solzi se numără combaterea unor afecțiuni frecvente, cum este astmul, întrucât fructul conține antioxidanți redutabil, arată herbs-medicine.com. De asemenea, potasiul din compoziția acestui fruct contribuie la scăderea presiunii sangvine, precum și la menținerea bunei sănătăți a inimii, preve- nind afecțiunile coronariene. Una dintre substanțele cel mai importante care se găsesc în mărul cu solzi este tiamina. Aceasta are capacitatea de a transforma zahărul în energie, iar, ca urmare, consumul acestui fruct înseamnă un plus de vigoare pentru organism, precum și o accelerare a revenirii din convalescență sau mai multă putere în perioadele solicitante. Și sistemul osos are beneficii de pe urma consumului de măr cu solzi, dat fiind faptul că fructul este plin de magneziu, mineral foarte important în procesul de menținere a densității osoase.