Main menu

header

689 7 1de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Aninul este folosit de secole nu doar pentru industria lemnului sau pentru pescuit, ci și în medicina tradițională, grație unor proprietăți terapeutice unice.

Elimină asprimea pielii care a trecut printr-un proces de vindecare

Scoarța și frunzele de anin țin loc de tratament cu chinină, întrucât au proprietăți astringente remarcabile și în acest fel combat cu succes febra și inflamațiile de tot felul. Chiar și scoarța interioară a aninului a demonstrat capacitatea de a elimina asprimea pielii care a trecut printr-un proces de vindecare. În Spania, frunzele zdrobite de anin sunt aplicate direct pe picioarele obosite și umflate. Iar scoarța se fierbe în oțet și cu această soluție se masează zonele afectate. De asemenea, gargara cu un decoct din anin este utilizată pentru vindecarea afecțiunilor cavității bucale, a gingiilor inflamate și a durerilor dentare. Decoctul se prepară din două lingurițe cu frunze sau coajă de anin fierte timp de cinci minute în 250 ml apă.

Înlătură disconfortul la nivelul sânilor în cazul femeilor ce alăptează

Grație conținutului de tanin, aninul este utilizat ca remediu naturist pentru scăderea febrei puternice, dar și împotriva diareii și a gâtului inflamat. De asemenea, este cunoscut efectul plantei de a opri sângerările interne. Se folosește un ceai din o linguriță cu scoarță de anin fiartă 15 minute în 250 ml apă. Se strecoară și se consumă la indicația specialistului. Extern, acest decoct se poate folosi pentru combaterea inflamațiilor la nivelul sânilor în cazul femeilor care alăptează, notează tipdisease.com. La rândul său, variațiunea de anin negru se remarcă în cazuri de afecţiuni gastrice, dureri stomacale, enterite, febră, reumatism, transpiraţii abundente, ulceraţii. Foarte eficientă este, în opinia specialiștilor, tinctura din muguri de anin negru, care se găsește gata preparată în magazinele de profil. Se pot lua câte zece picături, de trei ori pe zi.

Praful de anin măcinat fin cu râşniţa de cafea și aplicat direct pe rană oprește sângerarea și grăbește vindecarea