Main menu

header

Încă din vechime, astrologia cuprinde date importante cu privire la alimente, plante, minerale benefice nativilor născuţi sub vibraţiile specifice ale unei planete. Cunoscându-le mai bine, ne vom putea convinge singuri de efectele acestora. Iată primele două zodii din horoscopul european şi plantele şi alimentele benefice nativilor acestora.
Săgetător (22.11-20.12)
     Mâncarea foarte consistentă şi băutura afectează invariabil ficatul şi pancreasul, a căror leneveală produce în timp obezitate. Grăsimile şi zaharurile se prelucrează foarte greu, ceea ce poate duce la pancreatită şi diabet. Citricele, mai ales grepfrutul şi coacăzele roşii sau negre pot face minuni pentru un ficat obosit şi pot menţine elasticitatea vaselor sangvine, prevenind, de asemenea, hipertensiunea. Ceapa şi usturoiul, în cantităţi cât mai mari, fortifică organismul, ca şi ţelina şi dafinul adăugate în mâncare. Plantele medicinale în afinitate cu Săgetătorul sunt: anasonul, scorţişoara, melisa şi răşinile aromatice. Vitaminele de care are nevoie un nativ din zodia Săgetător sunt: F, K, B6, H, I şi J.

Capricorn (23.12-19.01)
    Moderaţi din fire, Capricornii sunt mai degrabă anorexici decât rubiconzi şi pot pierde uşor câteva kilograme în condiţii de stres. Lipsa de exerciţiu duce la atrofierea încheieturilor, ceea ce provoacă, în timp, diverse tipuri de scleroză, atrofie musculară sau reumatism articular. Alimentele cu efect reconfortant asupra Capricornilor sunt cele ce conţin amidon: cartofi, paste, ovăz, sfecla roşie şi spanacul, ciupercile de pădure, în mod special hribii şi mânătărcile. Fructul ideal este gutuia. Plantele aromatice şi medicinale recomandate sunt: cânepa, tătăneasa şi vinetele. Capricornii se refac cu ajutorul vitaminei C.