Main menu

header

715 8 2de Andreea Vasilescu

În 1993, la prima mea ieșire în Israel, am fost ușor uimită să descopăr la micul dejun, la hotel, o sumedenie de variațiuni pe aceeași temă: avocado. Nici măcar nu mai văzusem. În România nu era o prezență normală în meniu. Acolo, însă, era folosit într-o grămadă de salate sau pe post de aperitiv.

Bogat în fibre solubile şi insolubile

Prietenii mei israelieni aveau, la rândul lor acasă, avocado. Pe unde mergeam, era nelipsit din meniu. „Este grozav pentru sănătate, chiar dacă uneori nu arată prea atractiv”, mi-au explicat ei. În România, a fost nevoie să treacă anii până când oamenii să-l accepte în farfurie, ba chiar să devină alimentul preferat pentru mulți dintre ei. Pe lângă faptul că este foarte gustos, avocado este extrem de util atât pentru starea generală a organismului, cât şi pentru cei care încearcă să mănânce sănătos. Unde mai pui că este potrivit pentru consum atât de adulţi, cât şi de copii. Este bogat în fibre solubile şi insolubile.

Util în curele de slăbire

Consumul de avocado reduce colesterolul rău, fiind unul dintre puţinele fructe care conţine grăsimi mononesaturate, peste 20 de vitamine şi minerale utile pentru organism. Datorită faptului că avocado prelungește senzația de sațietate și ameliorează fluxul intestinal, combătând constipația, acesta este util în curele de slăbire. În plus, are propriețăți detoxifiante, care țin sub control nivelul de zahăr din sânge. Avocado este un adevărat raft de farmacie. Este bogat în vitamina C, puternic antioxidant. Conține vitamina D, esențială nu doar pentru sănătatea oaselor. Nu îi lipsește nici vitamina E, esențială pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos. Mai mult decât atât, tot avocado conține vitaminele A, B6, B12 și K, toate cu rol protector al sistemului imunitar, cognitiv și nervos.

Este copt atunci când devine mai greu

Fructul de avocado este copt atunci când devine mai greu şi la o apăsare uşoară îşi schimbă culoarea în maro. Se coace mai repede decât o banană! Datorită vitaminelor din compoziția sa, fructul de avocado este unul dintre alimentele care împiedică dezvoltarea celulelor canceroase. Să îl consumăm, așadar, cu același drag cu care îl consumă și beneficiarii dietelor mediteraneene!

şi Sorin Dumitrescu