Main menu

header

716 8 2de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Ca una dintre cele mai bogate în mucilagii plante medicinale, nalba își găsește întrebuințare într-o lungă serie de afecțiuni.

„Medicament” pentru gastrită și indigestie

Utilizată de secole pentru proprietățile sale, nalba este renumită pentru capacitatea de a ameliora afecțiunile respiratorii, atât de frecvente în sezonul rece, al gripelor și virozelor. Substanţele active din plantă acţionează la nivelul arborelui bronşic, favorizează expectoraţia şi îmbunătăţesc respiraţia. Împotriva anginei virale, inflamaţie acută şi dureroasă a amigdalelor, cel mai adesea de origine virală, acompaniată frecvent de febră puternică, se poate folosi infuzie de nalbă, preparată din 50 g flori şi frunze de plantă puse într-un litru de apă clocotită. Se lasă să infuzeze zece minute, apoi se bea câte o cană cu acest ceai, de trei ori pe zi, după mese, în 24 de ore. De asemenea, preparatele cu nalbă tratează afecţiunile stomacului. Compuşii activi din plantă acţionează ca stimulatori ai sucurilor gastrice, facilitând procesul de digestie. De asemenea, au acţiune antiinflamatorare şi emolientă asupra mucoasei gastrice. Ca urmare, nalba este eficientă pentru tratarea indigestiilor şi gastritelor.

Dezinfectează vezica urinară

Nalba este bogată în substanţe grase, pectină, tanin, substanţe rezinoase şi flavonoide, uleiuri volatile şi derivaţi feolici, precum și semnificative cantități de săruri minerale. În aceste condiții, nalba ajută la vindecarea infecţiilor urinare. Uleiurile volatile din compoziţia plantei susțin dezinfectarea vezicii urinare, favorizând eliminarea bacteriilor care determină instalarea infecţiilor. Cantitatea ridicată de mucilagii din preparatele cu nalbă ajută la reducerea inflamaţiilor locale, atenuând rapid senzaţiile neplăcute de iritare şi de usturime. Decoctul de nalbă se prepară prin amestecarea a 300 ml apă rece cu trei linguri cu frunze și flori mărunţite de plantă. Preparatul se pune la foc, după ce clocoteşte se păstrează la foc mic pentru zece minute. La final se strecoară şi se pune la răcorit. Se consumă când atinge o temperatură agreată de pacient.

Preparatele cu nalbă nu sunt indicate femeilor însărcinate și se administrează cu precauţie, numai la indicația specialistului, de mamele care alăptează

Soluţie excelentă pentru hemoroizi

În cazul unor afecțiuni externe cum sunt furunculele, nalba poate fi utilizată sub formă de cataplasme. Este nevoie de plante proaspăt culese, care sunt zdrobite, apoi se aplică pe locurile afectate de eczemă și alte leziuni cutanate minore. De asemenea, nalba este un excelent remediu împotriva amigdalitei și a abceselor dentare. Se poate face gargară cu un preparat obținut din patru linguri cu plantă mărunțită infuzate timp de zece minute în 250 ml apă clocotită. Totodată, nalba este o soluție naturistă excelentă împotriva hemoroizilor. Preparatele teraputice cu această plantă au un efect astringent si emolient la nivelul formațiunilor hemoroidale, oferind elasticitate crescută vaselor sangvine și împiedicând formarea de dilatații venoase noi. Se fac băi cu macerat de nalbă, preparat la rece, astfel: planta se spală, apoi se pune în apa în care s-a dizolvat un vârf de cuțit cu bicarbonat de sodiu. După o jumătate de oră se strecoară lichidul și se folosește.