Main menu

header

717 8 2de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Aliment de excepție, cu un gust deosebit și o aromă inconfundabilă, fructul pasiunii se află în topul avantajelor pe care le poate aduce organismului.

Sprijină sănătatea vederii

O cană cu fructul pasiunii conţine de patru ori mai multe fibre decât tărâțele de cereale şi peste cinci grame de proteine. De asemenea, renumitul fruct al pasiunii aduce metabolismului uman 25% din doza zilnică recomandată de vitamina A, esenţială pentru sănătatea vederii, a pielii, regenerarea celulară şi reproducere. În fructul pasiunii se găsesc cel puţin 13 carotenoide diferite, fiind bogat şi în vitamina C, un antioxidant care protejează împotriva radicalilor liberi, prevenind îmbătrânirea prematură şi asigurând eficiența sistemului imunitar. De asemenea, în fructul pasiunii se mai găseşte fier, 50% din necesarul zilnic, precum și multe alte substanțe benefice organismului.

Excelent în calmarea crizelor de astm

Potrivit studiilor recente, consumul regulat de fructul pasiunii s-a dovedit eficient în tratarea crizelor de astm. De asemenea, fructul pasiunii protejează tubul digestiv, prevenind apariția gastritei şi a ulcerului. Sucul obţinut din fructul pasiunii este un excelent stimulent digestiv şi ajută în tratarea multor boli gastrice, în special a celor iritante. Şi seminţele au un conţinut mare de fibre, benefice colonului. Fructul acționează ca un excelent laxativ natural, îmbunătăţind tranzitul intestinal și fiind un foarte bun detoxifiant. De altfel, acesta este recomandat în curele de slăbire, întrucât curăţă intestinul gros de toxinele ce favorizează dezvoltarea de bacterii care duc la îngrăşare. Se poate consuma în cure de trei zile pe săptămână doar cu salate de fructe care includ și fructul pasiunii.

Ajută în cazuri de tulburări nervoase

Cercetări riguroase au confirmat efectul său pe segmentul îmbunătățirii performanțelor sexuale și al micșorării incidenței infertilității. În același timp, fructul pasiunii are urmări benefice în tratarea hipertensiunii arteriale, în problemele menstruale, dar şi în sarcină, datorită conţinutului său bogat în vitamine şi minerale, antioxidanţi, flavonoizi şi substanţe cu rol enzimatic. În plus, fructul este binecunoscut pentru rolul său calmant, ajutând în cazuri de insomnie şi de tulburări nervoase, reuşind să contribuie la destindere. Se recomandă atât consumul de fructe, cât şi infuzia din florile soiului de passiflora care produce acest fruct. Pentru un somn liniştit, se poate consuma un fruct înainte de culcare. Totodată, fructul pasiunii întăreşte oasele şi sistemul imunitar, având un rol și în eliminarea excesului de grăsimi din corp. Este recomandat să se consume alături de căpşuni, ananas, kiwi, toate cu același efect.

Dacă nu reușiți să procurați fructul pasiunii în stare proaspătă, vă puteți bucura de gustul și de beneficiile sale cu ajutorul pulberii naturale bio

Cum se consumă

Gustul fructului pasiunii este asemănător cu cel al piersicii, însă mai acrişor. Fructul se spală, se taie în două şi, cu ajutorul unei linguri, se scot seminţele şi miezul. Se poate adăuga în salate, deserturi, băuturi, sosuri sau consumat simplu, în combinaţii cu iaurt sau brânză de vaci. Când cumpărați fructul pasiunii, alegeți fructele cele mai mari, cu aspect ușor dezumflat și coaja stafidită.