Main menu

header

717 6 1de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

Sindromul colonului iritabil este o afecțiune chinuitoare, specifică secolului al XXI-lea, și are prevalența cea mai mare în Europa și America de Nord. Date fiind simptomele foarte neplăcute, care pot afecta calitatea vieții, cercetările curente la nivel mondial includ și căutarea unor remedii cât mai eficiente. Cel mai recent intrat pe această listă de potențiali vindecători este extractul de rodie.

Compus cu proprietăți antiinflamatoare

Datele statistice ale momentului arată că în SUA există circa 1,6 milioane de suferinzi de sindromul colonului iritabil, în Marea Britanie sunt aproximativ 260.000 de pacienți, iar în Norvegia și Germania câte 100.000. Sunt cifre alarmante, care îi determină pe specialiști să continue cercetări riguroase, multe în lumea naturală, pentru combaterea eficientă a acestei afecțiuni care își sporește statistica în fiecare an. Experții au descoperit că polifenolii naturali din rodie pot sta la baza unui extract cu rezultate spectaculoase. Acesta interacționează cu bacteriile din intestine și produc împreună un compus cu proprietăți antiinflamatoare.

Încetineşte îmbătrânirea

Specialiștii au identificat și alte proprietăți ale compusului rezultat ca urmare a acțiunii extractului de rodie, printre care combaterea proceselor oxidative și încetinirea îmbătrânirii. „Aceste efecte au ca urmare scăderea inflamațiilor pe termen lung care apar la nivelul esofagului, stomacului și intestinelor persoanelor care suferă de sindrom al colonului iritabil”, argumentează specialistul Venkatakrishna Rao Jala. De asemenea, experții au mai observat în premieră, în cadrul testelor pe animale, că extractul de rodie acționează și ca un vindecător al sistemului de apărare a organismului care se găsește la nivel intestinal, reparând disfuncționalitățile și menținând integritatea acestei bariere. Experții consideră că este foarte bun și consumul rodiilor în contextul instalării bolii, dar extractul se poate dovedi mult mai eficient.

Combate cu succes sindromul metabolic

Fruct al iernii, rodia este un tezaur de nutrienți de mare importanță pentru sănătatea omului. În compoziția acestui fruct înmiresmat există minerale, vitamine, fibre și 15 aminoacizi benefici pentru organism. De asemenea, fibrele prezente în rodie într-o cantitate semnificativă ajută la buna funcționare a sistemului digestiv și, în același timp, reglează digestia. Introdusă în consumul curent, rodia ajută la reglarea glicemiei, protejează organele - în special rinichii, inima și ficatul - detoxifică, flexibilizează arterele și scade inflamația vaselor sangvine, una dintre principalele cauze ale bolilor cardiace. Fructul este renumit, grație unor studii detaliate care i-au confirmat proprietățile, pentru capacitatea de a combate cu succes sindromul metabolic, asociere a unor afecțiuni care scad foarte mult calitatea vieții omului contemporan.

Eficace în lupta cu cancerul de sân

Un singur pahar cu suc de rodie poate oferi 40% din necesarul zilnic de vitamine (A, C, B1, B2, B6, B12, E, şi P). Este benefic persoanelor care suferă de hipertensiune, deoarece are capacitatea de a diminua tensiunea sistolică. Se recomandă consumul zilnic a cel puțin 50 ml suc de fruct pentru echilibrarea tensiunii arteriale. De asemenea, sucul de rodie prezintă potențialul de inhibare a creşterii şi dezvoltării celulelor canceroase. Este foarte eficient în lupta cu cancerul de sân (cercetări de dată recentă au pus în evidență faptul că sucul de rodie poate bloca aromataza, o enzimă care contribuie la dezvoltarea acestui tip de cancer). În plus, potrivit unor teste citate de revista „Harvard Health Publications”, extractul de rodie inhibă în mod semnificativ creșterea tumorilor de prostată. De asemenea, consumul regulat de rodii asigură o rezistență sporită a organismului la infecții, susținând lupta împotriva viruşilor şi a bacteriilor, prin stimularea sistemului imunitar.

Menține greutatea corporală, fiind mai eficient decât ceaiul verde

Rodia mai este numită și „fruct al pasiunii”, grație calităților sale afrodisiace. Consumul de 50 ml suc de rodie pe zi s-a dovedit eficace în creşterea nivelului de testosteron (principalul hormon masculin). Totodată, miezul alb și sâmburii rodiei neutralizează moleculele dăunătoare din celule și lucrează, practic, la nivel de ADN pentru a preveni îmbătrânirea celulară. În același timp, rodia favorizează detoxificarea organismului și ameliorează constipaţia, fiind foarte des utilizat în diete, cu precădere datorită prezenței antioxidanților. O statistică impresionantă, realizată în cadrul Universității germane din Hohenheim, arată că rodia are proprietăți antioxidante de 25 de ori mai puternice decât ale vinului roșu și de 40 de ori mai sporite decât ale ceaiului verde. Este demonstrat științific faptul că în cazul persoanelor care practică exerciții fizice în mod regulat, consumul a 50 ml suc de rodie pe zi contribuie la o ardere mai rapidă a grăsimilor și la un plus de energie.

Întârzie instalarea Alzheimer

Literatura de specialitate menționează în dreptul rodiilor proprietatea de a întârzia foarte mult instalarea cumplitei maladii Alzheimer. Astfel, în cadrul unui studiu pe animale de laborator s-a constatat faptul că exemplarele care au primit aceste fructe au acumulat mult mai puține plăci amiloide și au avut rezultate semnificativ mai bune la testele mentale decât celelalte animale incluse în cercetare. Sucul de rodie este creditat și cu capacitatea de a lupta cu bacteriile din cavitatea orală, prevenind apariția cariilor dentare, arată o cercetare publicată de „Journal of Herbal Pharmacotherapy”. Nu în ultimul rând, prin compușii pe care îi conține, rodia este o vedetă a industriei cosmeticelor, în special pe segmentul antirid. Un studiu realizat la Universitatea Vanderbilt a demonstrat că antioxidanții din rodii neutralizează radicalii liberi, un pahar cu suc de rodii consumat zilnic fiind suficient pentru o protecție aproape totală în fața acțiunii nocive a acestora. De asemenea, rodiile ajută la depigmentarea petelor cauzate de arsuri solare și susțin producția de colagen, îmbunătățind elasticitatea pielii.

Rodiile sunt bogate în polifenoli, substanțe care pot reduce procesul biochimic asociat alergiilor

Suc proaspăt de rodie

Ingrediente: 2-3 rodii, 200 ml apă, miere.

Mod de preparare: secționați pe jumătate rodiile, apoi le așezați într-un castron cu apă la temperatura camerei. După o oră alegeți semințele și îndepărtați membrana albă. Semințele se pun într-un blender cu 200 ml apă și se mixează până ce amestecul devine siropos. Cu ajutorul unei site strecurați lichidul, pentru a îndepărta resturile solide, iar la final adăugați în sucul de rodie rezultat puțină miere.