Main menu

header

745 7 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Plantă cu încărcătură mistică, stânjenelul se dezvăluie în fața științei moderne cu o serie întreagă de proprietăți care o recomandă în tratarea unei serii de afecțiuni.

Combate inflamațiile la nivelul articulațiilor

Stânjenelul este o plantă înzestrată cu o valoare medicinală ridicată. De-a lungul timpului, rădăcina de stânjenel a fost utilizată intern şi extern în numeroase scopuri medicinale. Astfel, potrivit rezultatelor unui studiu publicat în „Jurnalul de Entofarmacologie”, rădăcina de stânjenel conține substanţe cu posibile efecte asupra combaterii proceselor inflamatorii de la nivelul încheieturilor. În compoziţia plantei se află şi o serie de flavonoizi antiinflamatori. Din acest motiv, specialiștii estimează că administrarea tincturii de stânjenel poate ajuta la ameliorarea simptomelor bolilor articulare. Tinctura se prepară din o parte petale de floare şi cinci părţi alcool alimentar de 70 de grade. Se ţin la temperatura camerei timp de 15 zile şi se agită des. La final se strecoară, se pune în recipiente mai mici şi se administrează câte o linguriţă de trei ori pe zi, diluată cu apă. La fel se poate face şi tinctura din rădăcină de stânjenel.

Alungă tusea uscată

Datorită proprietăţilor expectorante puternice ale rădăcinii de stânjenel, planta este considerată a fi un adjuvant în tratarea congestiei asociate cu o gamă largă de infecţii pulmonare, inclusiv cu bronşita. Poate fi un tratament eficient şi pentru tusea uscată şi iritaţiile gâtului. O cale de administrare a acestei plante medicinale pentru tratarea afecţiunilor respiratorii este introducerea unei linguriţe cu rizom sfărâmat în 150 ml apă rece şi infuzarea acesteia peste noapte. Dimineaţa, se strecoară lichidul şi se consumă câte o înghiţitură cu zece minute înainte de masă, de până la cinci ori pe parcursul unei zile, întotdeauna pe stomacul gol. Se continuă tratamentul timp de o săptămână şi se repetă, dacă este necesar, o dată la șase săptămâni. De asemenea, rădăcina de stânjenel este folosită în scop medicinal pentru purificarea sângelui, stimularea funcţionării optime a sistemului endocrin, creşterea activităţii rinichilor, stimularea apetitului şi a digestiei şi creşterea fluxului biliar.

Disconfortul resimţit de copii la creşterea dentiţiei poate fi ameliorat cu ajutorul pudrei din rădăcină de stânjenel, cu care se masează gingiile bebelușului

Pudra, folosită ca deodorant natural

Întrucât acţionează ca un astringent natural, stânjenelul curăță în profunzime pielea şi reduce nivelul de sebum. Pudra obţinută din rădăcina acestei plante este adăugată în creme dermatologice, loţiuni purificatoare şi tonice pentru ten, datorită efectelor sale de tonifiere, hidratare şi creştere a elasticităţii pielii. Planta previne şi tratează uscarea excesivă a ţesutului cutanat. Datorită aromei sale subtile şi plăcute, este introdusă şi în produsele de baie pentru aromoterapie. De asemenea, pudra de stânjenel poate fi folosită şi ca deodorant natural, datorită efectului de îndepărtare a mirosului corporal neplăcut. Acţiunea sa antiseptică transformă această plantă într-un remediu naturist eficient și pentru diverse probleme cutanate, inclusiv arsuri.