Main menu

header

779 8 1de Carmen Ciripoiu şi Matei Udrea

Nu există primăvară în care mireasma de liliac să nu vă îmbie sufletul. Dar această minunată floare nu face bine doar ochiului, ci și trupului, întrucât este plină de virtuți terapeutice.

Frunzele de liliac cicatrizează rănile

Din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu episoade de insomnie și se plâng că nu găsesc tratamentul potrivit care să le alunge nopțile albe. Cu siguranță, nu ați încercat încă un leac pe bază de liliac. Se recomandă infuzia de liliac, obținută din două linguri cu frunze și flori uscate și mărunțite mai gros sau două linguri cu flori opărite cu o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 15-20 de minute și se filtrează. Pentru un gust mai bun, se îndulcește cu miere. Se recomandă consumul a trei căni pe zi. Pentru efect maximum, puteți adăuga la prepararea infuziei și o linguriță cu lavandă. Dacă ați suferit arsuri, folosiți cu încredere frunzele de liliac. Puneți la fiert două mâini cu frunze și lăsați pe foc până când apa are o culoare foarte închisă. Când infuzia este puțin călduță, puneți pe locul afectat și fixați cu un pansament steril. Se păstrează timp de 24 de ore. Atenție! Pansamentul nu trebuie lăsat să se usuce, pentru că se va agrava rana. În acest sens, umeziți cu apa în care au fiert frunzele. Scoateți apoi pansamentul și înlăturați primul strat de impurități. Locul trebuie să arate curat.

Tratează durerile lombare

Efectul hepatoprotector al liliacului în ciroză și steatoză se datorează siringinei din compoziție, care are proprietăți asemănătoare cu ale silimarinei. Pentru suferinzii de ficat se recomandă decoctul de liliac, obținut astfel: patru linguri cu scoarță uscată și mărunțită se pun la fiert pentru o jumătate de oră în 500 ml apă. Atenție! Completați apa atunci când se evaporă. La final, filtrați cât e fierbinte folosind un tifon. Îndulciți cu miere. Se administrează două cești pe zi. Pentru a scăpa de durerile lombare, opăriți o lingură cu flori de liliac într-o cană cu apă. Lăsați acoperit 30 de minute și strecurați. Se consumă o lingură de patru ori pe zi. Împotriva durerilor reumatismale folosiți unguent din flori de liliac. Modul de preparare este următorul: amestecați două linguri cu flori tocate cu două linguri cu untură sau unt și puneți pe baie de aburi unde păstrați o jumătate de oră. Lăsați să se răcească și introduceți la frigider. Ungeți seara locurile bolnave cu acest unguent și fricționați bine până intră în piele.

Oprește diareea

Niciun preparat împotriva diareei nu se poate compara cu cel din liliac. Persoanelor care se confruntă cu o asemenea problemă li se recomandă să consume trei căni cu decoct pe zi, îndulcit cu miere sau să administreze 30 de picături de tinctură de trei ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de păpădie. Modul de preparare al tincturii este următorul: 20 g frunze uscate și mărunțite se pun la macerat în 100 ml alcool și se lasă timp de zece zile, perioadă în care se agită de câteva ori pe zi. Ulterior, se filtrează cu ajutorul unui tifon și se pun la frigider, unde se lasă timp de șase zile pentru decantare. Partea limpede se depozitează într-o sticluță închisă la culoare și prevăzută cu pipetă. Acest preparat este foarte bun și pentru a scăpa de viermii intestinali, caz în care se administrează o linguriță cu tinctură adăugată într-o cană cu ceai. Se recomandă ca administrarea să se facă seara, timp de trei zile. A patra zi se ia un purgativ.

Băile de șezut ameliorează hemoroizii

Întrucât conține tanin, liliacul este de ajutor și persoanelor care suferă de hemoroizi chiar și sângerânzi. În acest sens, se fac băi de șezut cu liliac și se consumă două căni pe zi cu decoct de liliac, îndulcit cu miere. Pentru gută și artrită se administrează 30 de picături de tinctură de liliac, dizolvată în 50 ml apă de trei ori pe zi, înainte de mese. Se fac cure de trei luni. Dacă v-ați lovit sau aveți o rană, luați o ceșcuţă cu flori de liliac uscate și adăugați 500 ml alcool. Lăsați la macerat pentru două săptămâni și folosiți sub formă de comprese. Schimbați odată la trei ore. Respirația urât mirositoare dispare tot cu ajutorul liliacului. În acest sens, clătiți gura cu infuzie de liliac (o lingură cu plantă la 300 ml apă clocitită) atât după ce mâncați, cât și seara, înainte de culcare.

Reglează tensiunea arterială

779 8 2Tot compresele cu liliac și-au demonstrat virtutea în tensiunea arterială, întrucât reușesc să o regleze. Persoanele suferinde de diabet pot consuma un decoct din muguri de liliac. Uscați mugu- rii, măcinați și depozitați în borcan. Peste două linguri cu pulbere adăugați 250 ml apă fierbinte și puneți la fiert pe foc mic. Se lasă zece minute, se strecoară și se completează cu apă până la volumul folosit inițial. Se consumă o lingură, de trei ori pe zi. Dacă aveți stări de vomă, probleme cu bila sau sunteți balonați, consumați o cană cu infuzie de liliac pe zi obținută din 250 ml apă și o lingură cu flori uscate. Tratamentul durează o lună. Pentru creșterea poftei de mâncare, combinați o linguriță cu flori uscate de liliac cu o linguriță cu sunătoare și puneți la infuzat în 300 ml apă timp de câteva minute. Licoarea obținută se administrează înainte de masă. Infuzia din frunze de liliac ameliorează durerile de dinți. Frunzele uscate se pun în apă caldă, se lasă timp de o oră, apoi se clătește gura de mai multe ori până trece durerea.

În trecut, cine înghiţea flori de liliac scăpa de paraziţi intestinali sau de malarie

Elimină mirosurile neplăcute din încăperi

Cu totul excepționale sunt remediile naturiste cu liliac pentru curățarea tenului. Pentru a scăpa de pete, faceți zilnic spălături cu frunze de liliac fierte în lapte dulce. Dacă aveți tenul înroșit, ars sau pistruiat, florile de liliac strivite şi înmuiate în apă călduţă îl vor calma, înviora şi îi vor conferi supleţe. Apa din flori de liliac se folosește în cosmetică, sub formă de comprese pentru piele sau revigorarea tenului. Modul de preparare este următorul: se umple o sticlă pe jumătate cu flori, peste care se toarnă alcool, până la un litru. Compoziția se păstrează la întuneric două-trei săptămâni, apoi se filtrează. Peste lichidul obținut se toarnă apă distilată, în proporție de 1 la 2. La rândul său, uleiul de liliac aduce multe beneficii organismului, decongestionând căile nazale, ameliorând bolile de rinichi, eliminând stresul și durerile de coloană. De asemenea, uleiul de liliac este folosit și pentru eliminarea mirosurilor neplăcute din încăperi, având, în același timp, și un efect relaxant.