Main menu

header

840 9 2de Ștefania Băcanu şi Daniel Şuta

Yucca este o plantă cu numeroase beneficii pentru sănătate, datorită conținutului ridicat de vitamina A, B2 și C, dar și de fier, magneziu, mangan, fosfor, seleniu și silicon. Tocmai de aceea, yucca a fost intens folosită de terapeuții mayași, în vindecarea mai multor afecțiuni ale organismului, întrebuințare care este valabilă și azi. În scop terapeutic, se folosesc frunzele şi rădăcina.

Băutura mayaşilor

Originară din deșerturile Americii de Nord, yucca are o istorie lungă în ceea ce privește utilizarea în scopuri terapeutice, fiind recunoscută și pentru aportul pe care-l aduce și azi în tratamentul artritei și al reumatismului, dar mai ales în reducerea colesterolului, a inflamațiilor și a migrenelor cronice. Frunzele de yucca sunt utilizate în prepararea ceaiului popular, în două-trei cure pe an, a câte 30 de zile. Mai exact, pentru combaterea afecțiunilor menționate, mayașii beau în fiecare zi, dimineața și seara, câte două căni cu ceai preparat din 20 g frunze, adăugate la 250 ml apă și, datorită beneficiilor pe care le aduce organismului, specialiștii recomandă aceeași rețetă și azi. În plus, consumul a doi litri de ceai pe zi, timp de 15 zile, ajută la detoxifierea organismului și regenerarea celulară.

Excelent adjuvant în tratarea bolii Addison

Pe lângă proprietățile detoxifiante, yucca este și un bun antiinflamator, antiviral și diuretic. Astfel, consumul regulat ajută la vindecarea bolilor de piele și, în unele cazuri, poate fi un bun adjuvant în tratarea bolii Addison. Se prepară un decoct din rădăcină de yucca, bine uscată, aproximativ 20 g se pun la fiert în 200 ml apă. Se lasă la fiert în jur de 15-20 de minute, până ce apa scade puțin, apoi se oprește focul și, după ce s-a răcit, se consumă. Se recomandă minimum 500 ml pe zi, timp de o lună, pentru rezultate vizibile. De asemenea, rădăcina de yucca, sub orice formă este consumată, oferă numeroase beneficii celor care suferă de arsuri stomacale și chiar ulcer, iar în bucătărie, este preferată în prepararea omletelor, sau prăjită, precum cartofii.