Main menu

header

842 9 2de Călin Popa şi Adrian Barna

Plantă înrudită cu citronella, vetiver este renumit pentru uleiul esențial de excepție pe care îl furnizează sănătății umane și care este folosit pe scară largă pentru tratarea unui mare număr de afecțiuni.

Îmbunătățește capacitățile cognitive

Uleiul de vetiver are un miros pregnant, fiind foarte potrivit pentru parfumurile bărbătești. Dincolo de utilizările din industria frumuseții, acest tip de ulei este foarte apreciat în aromoterapie. Mai multe studii de anvergură au evidențiat faptul că uleiul de vetiver are proprietăți calmante, fiind recomandat, prin difuzare în încăpere, în cazuri de ADHD la copii. O altă cercetare a relevat faptul că inhalarea acestui ulei crește calitatea expirației și, ca urmare, profunzimea odihnei. Alte serii de experimente pe animale de laborator au evidențiat capacitatea uleiului esențial de vetiver de a atenua anxietatea. Pe de altă parte, uleiul difuzat în încăpere a demonstrat faptul că poate accentua acuitatea mintală, îmbunătățind capacitățile cognitive, atenția și concentrarea.

Calmează inflamațiile

Rădăcina de vetiver a demonstrat, în urma unor cercetări detaliate, proprietăți antioxidante care fac din această plantă o opțiune de eliminare a radicalilor liberi și implicit a efectelor acestora, inclusiv boli cronice și îmbătrânire prematură. Utilizarea cremelor de piele care conțin ulei de vetiver sau utilizarea acestuia în forma sa pură, de ulei esențial, planta poate constitui un stimulent antioxidant. De asemenea, uleiul de vetiver este cunoscut pentru efectele sale răcoritoare, ajută la calmarea tuturor tipurilor de inflamații, atât din sistemul circulator, cât și din cel nervos. Acest tip de ulei este, de asemenea, considerat un tratament adecvat pentru pielea deshidratată, precum și pentru acnee și semnele pe care le lasă această afecțiune. Uleiul de vetiver se aplică diluat într-un ulei purtător, câteva picături, prin masaj, pe zonele afectate.

Inhalat direct sau difuzat în încăpere, uleiul de vetiver susține sistemul imunitar