Main menu

header

846 7 2de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Trandafirul Crăciunului este o plantă spectaculoasă, care înflorește în plin sezon al Sărbătorilor de iarnă, dar care oferă beneficii importante pentru sănătate pe tot parcursul anului. Chiar dacă majoritatea soiurilor sunt toxice și planta se administrează sub control de specialitate, acest vindecător are certe calități terapeutice.

Îmbunătățește sănătatea aparatului reproducător

Originar din zonele alpine și pădurile deschise din sudul și centrul Europei, Grecia și Asia Mică, trandafirul Crăciunului vine în lumea medicinei naturiste cu renumele de plantă deopotrivă toxică și binefăcătoare. Specialiștii au reușit, însă, să obțină din trandafirul Căciunului preparate importante pentru sănătate, care pot fi administrate în siguranță, dat fiind faptul că au efecte puternice, care pot fi benefice. Unul dintre cele mai redutabile este creșterea fluxului de sânge în regiunea pelviană, mai ales la femei, ceea ce are ca efect reglarea ciclului menstrual și îmbunătățirea sănătății generale a sistemului reproducător.

Vă scapă de paraziții intestinali

Administrat în doze mici, trandafirul Crăciunului este asociat de oamenii de știință cu reducerea tulburărilor spasmodice la copii, cum ar fi epilepsia sau alte afecțiuni neurologice. Substanțele chimice pe care le conține planta, în preparate care sunt recomandate de specialist, au, în același timp, efect în reducerea inflamațiilor țesutului cerebral, inclusiv de tipul celor care produc meningita. Totodată, trandafirul Crăciunului are acțiune în cazuri de pierderi de memorie, de lipsa concentrării și alte semne timpurii ale afecțiunilor neurodegenerative, fiind de ajutor și în migrene puternice și stări de depresie. Pe de altă parte, planta are proprietăți purgative care o recomandă atunci când este nevoie de golirea stomacului în cazul în care în organism au pătruns substanțe toxice. De altfel, planta a fost utilizată în acest scop, de curățare extinsă, încă din Antichitate, fiind de folos și astăzi pentru eliminarea paraziților intestinali.

PONT. La recomandarea și în dozele prescrise de specialist, trandafirul Crăciunului este eficient în reducerea febrei care însoțește afecțiunile respiratorii.