Main menu

header

875 6 1de Ştefania Băcanu şi Carmen Bădulescu

Stomatita aftoasă afectează 20%-30% dintre adulţi, inclusiv copiii. Etiologia este neclară, dar afecţiunea pare să aibă agregare familială, în primul rând, apoi traumele şi stresurile orale, precum şi unele produse alimentare, pot fi implicate în declanşarea ei. Vorbim despre o afecţiune ce poate fi tratată naturist, iar Daniela Ionescu (medalion), medic specialist ORL și fitoterapeut, ne-a prezentat remediile cu ajutorul cărora pacienții care se confruntă cu această afecțiune pot scăpa de disconfortul bucal.

„Ulceraţiile devin foarte dureroase producând disfagie”

- În primul rând, ce este stomatita?

- Stomatita este o inflamaţie dureroasă la nivelul cavităţii orale.

- Dar stomatita aftoasă?

- Stomatita aftoasă este o afecţiune comună, necontagioasă ce se manifestă prin apariţia unor ulceraţii mici rotunde sau ovalare, foarte dureroase de culoare alb-gălbuie la interior, având un halou roşiatic în interiorul cavităţii bucale, în special pe zonele moi ale gurii, respectiv pe zona pereţilor interiori ai obrajilor, limbă, buze dar şi în cerul gurii.

- Care este simptomatologia?

- Cu până la 24 ore înainte de erupţia aftelor poate să apară o senzaţie de arsură. Ulterior, ulceraţiile devin foarte dureroase producând disfagie, respiraţie urât mirositoare şi febră, în unele cazuri. Acestea pot apărea la orice persoană şi la orice vârstă, manifesându-se atât în copilărie, cât şi în adolescenţă. Se pot instala atât la persoane sănătoase, cât şi la pacienţi imunocompromişi (în cazul acestora, evoluţia este mai severă). Există afecţiuni sistemice care provoacă ulceraţii bucale asemănătoare cu stomatita aftoasă precum Boala Behcet, infecţiile recurente cu virus herpetic, ulceraţiile orale din cadrul infecției cu HIV sau afecţiuni gastrointestinale, precum boala Crohn sau colita ulceroasă.

„Leziunile sunt situate pe partea internă a buzelor sau a obrajilor”

875 6 2- Există mai multe stadii, mai multe forme de manifestare?

- Din perspectiva prezentării clinice, stomatita aftoasă are trei forme de manifestare. Tipul minor este întâlnit în 85% dintre cazuri. Caracterizat prin apariţia de ulceraţii superficiale cu diametrul de 4-5 milimetri, în general, în număr de 1-5 leziuni ce se vindecă fără cicatrice în 10-14 zile. Leziunile sunt situate pe partea internă a buzelor sau a obrajilor, ori pe părţile laterale ale limbii. Tipul major (boala Sutton) apare în 10%-15% dintre cazuri. Leziunile sunt asemănătoare cu cele din stomatita de tip minor, dar ulceraţiile sunt peste 1 centimetru, mai adânci, procesul de vindecare poate dura săptămâni sau luni, şi rămân cicatrice. Şi tipul herpetiform, cu ulceraţii mici de 1-2 milimetri, în număr de 5-100, împrăştiate pe toată mucoasa bucală. Această variantă apare în 5%-10% dintre cazuri. Nu are legătură cu virusul herpes simplex.

- Dar care sunt cauzele stomatitei aftoase?

- Nu se cunoaşte cu exactitate cauza, dar există factori potenţial declanşatori şi anume predispoziţia genetică, infecţiile virale şi bacteriene, alergiile alimentare, deficienţe de vitamine şi oligoelemente, boli sistemice, boli endocrinologice, stres, leziuni mecanice, anxietate. Traumatismul local şi igiena orală deficitară predispun la stomatită aftoasă recurentă prin inducerea inflamaţiei. Există o asociere a fumatului cu aceasta prin expunerea constantă a mucoasei la nicotină şi prin modificarea pH-ului salivar. S-a studiat şi implicarea Helicobacter Pylori în apariţia stomatitei aftoase recurente. Deficienţa nutriţională de vitamine din grupa B, deficienţa de fier, acid folic şi zinc poate fi implicată. De asemenea, stresul poate să declanşeze apariţia stomatitei aftoase.

„Faceţi gargară cu infuzie din sunătoare şi salvie”

875 6 3- Cum se tratează şi cum folosim remediile naturiste?

- În primul rând, igiena locală - periajul dentar corect neagresiv cu periuţă adecvată. Apoi, clătiţi gura cu apă de gură antiseptică şi asanaţi focarele de infecţie stomatologică. Pentru gargară faceţi o infuzie din muşeţel, salvie, sunătoare, cimbrişor, mur, urzică, singure sau combinaţii, 2-3 linguri la o cană cu apă. Dacă preferaţi decoct, folosiţi rizomi şi rădăcini de cerențel, frunze de nuc, coajă de salcie şi rădăcină de echinacea. Faceţi gargară de două-patru ori pe zi. Tot ca tratament local, clătiţi gura cu ceaiuri de mentă, pătlagină, tei, muşeţel, gălbenele, în care adăugați bicarbonat de sodiu alimentar - jumătate de linguriţă, la un pahar. Aplicaţi local pe zona afectată albastru de metilen la nivelul aftelor sau ulei de cătină cu gălbenele şi sunătoare, câte 5-10 picături de trei ori pe zi. Mai puteţi face badijonaj cu glicerină boraxată. Ca remediu naturist, folosiţi ceaiuri de mentă, pătlagină, muşeţel, tei, ceai verde, probiotice naturale, câte două capsule pe zi, timp de 10 zile, vitamina B, complex natural, 1 capsulă de 3 ori pe zi, tot 10, vitamina A naturală, vitamina C naturală din extract de Acerola, măceşe, cătină, ulei esenţial de lămâie, zinc, fier, acid folic. Tot pentru 10 zile, echinacea cu propolis şi vitamina C, câte două capsule de trei ori pe zi, ulei de cătină cu gălbenele şi sunătoare, câte 15-20 de picături de trei ori pe zi. Ca antiviral, faceţi un amestec de ulei esenţial de tea-tree şi ulei esenţial de cuişoare, administrat câte 3-5 picături de trei ori pe zi, într-o linguriţă cu miere. Folosiţi ulei esenţial de mentă, cinci picături în combinaţie cu miere, de trei ori pe zi, timp de 10-14 zile, în puseul de 10-14 zile. Amestec de extract de gălbenele, pătlagină, iarba tâlharului, sunătoare, isop, lemn dulce, câte 1 capsulă de trei ori pe zi înainte de masă, timp de o lună.

- Şi în cazul copiilor?

- Avem aceleaşi recomandări şi în cazul copiilor, dozele fiind reduse la jumătate, insistând pe tratamentul local prin badijonaj al zonelor afectate cu remedii antiseptice, antiinflamatoare, emoliente şi calmante. Pentru prevenţie, puteți prepara o apă de gură astfel: la un pahar cu apă, adăugaţi combinaţii de 2-3 uleiuri esenţiale, câte 3-5 picături, de tipul: ulei de mentă, ulei de cuişoare, ulei de cimbru, ulei de salvie, ulei de rozmarin, ulei de tea-tree.

„Utilizaţi echinacea cu propolis şi vitamina C, câte două capsule de trei ori pe zi, ulei de cătină cu gălbenele şi sunătoare, câte 15-20 de picături, de trei ori pe zi“

„În cele mai multe cazuri, ulceraţiile aftoase dispar după maximum două săptămâni, dar dacă acestea sunt mai mari de 1 centimetru şi persistă producând dureri foarte mari, însoţite de febră şi alterarea stării generale, este recomandată vizita la medic“

„Echilibrează flora digestivă“

875 6 4- Ce efecte are tratamentul naturist?

- La nivel local, are efect antiseptic, cicatrizant, emolient şi de echilibrare a florei la nivelul cavităţii bucale. La nivel general, de echilibrare a florei digestive, antioxidant, de echilibrare a imunităţii, de compensare a dezechilibrelor de vitamine şi minerale, antiseptic (antibacterian, antiviral, antimicotic), antiinflamator.