de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Binecunoscută plantă aromatică, renumit pentru aroma sa deosebită, care îl face vedetă în gastronomie, dafinul este și un excelent remediu natural, indicat pentru ameliorarea a numeroase simptome și tratarea unor afecțiuni dintre cele mai des întâlnite.
Atenuează durerile menstruale
Frunzele de dafin sunt pline de substanțe nutritive, cu doze mari din vitaminele C și A, acid folic și minerale. Acestora li se adaugă alte substanțe benefice pentru sănătatea și buna funcționare a organismului. Astfel, potrivit unor studii extinse, dafinul reduce nivelul zahărului din sânge, iar, prin intermediul antioxidanților, planta ajută organismul să producă insulină. La recomandarea specialistului, dafinul se poate administra sub formă de decoct, preparat din câteva frunze de plantă fierte în trei pahare cu apă, până când cantitatea scade la o treime. Se filtrează lichidul, se lasă la răcit și se bea în aceeași zi, înainte de mesele principale. Frunzele de dafin, consumate constant sub formă de infuzie, sunt renumite și pentru proprietatea de a atenua simptomele menstruale - pe de o parte, reglează ciclul, iar pe de altă parte, ameliorează simptomele neplăcute, de la crampe la stare de nervozitate. În același timp, planta se remarcă pe direcția acțiunii anticancer, întrucât face parte dintr-un stil de viață sănătos și echilibrat, iar antioxidanții pe care îi conține previn daunele la nivel celular.
Normalizează presiunea sangvină
Frunzele de dafin conțin anumite ingrediente active care au demonstrat că pot micșora nivelul trigliceridelor, pot îmbunătăți performanța cardiacă și previn accidentele vasculare cerebrale și atacurile de cord. Flavonoidele din frunzele de dafin ajută la normalizarea presiunii la pacienții hipertensivi, care pot recurge la o infuzie obținută prin fierberea timp de cinci minute a zece frunze de plantă în 500 ml apă. Se filtrează lichidul și se consumă cald, într-o repriză zilnic. În același timp, dafinul este recunoscut pentru capacitatea de a acționa, sub formă de ceai, pentru reducerea colesterolului rău din sânge, cunoscut sub denumirea de „LDL”, precum și pentru că împiedică depozitarea acestuia pe pereții vaselor de sânge, planta asigurând astfel o circulație optimă a sângelui. Dafinul se remarcă, în plus, și pentru că împiedică formarea cheagurilor de sânge pe pereții vasculari, prevenind tromboflebita. De asemenea, planta este renumită pentru atenuarea simptomelor răcelii. Tradițional, dafinul se utilizează sub formă de comprese aplicate pe piept, cu un prosop îmbibat în infuzie preparată din două frunze de dafin fierte într-o cană cu apă timp de cinci minute.
Ajută la buna funcționare a rinichilor
Uleiul extras din frunzele de dafin are proprietatea de a ameliora durerile rezultate din accidente ușoare, entorse sau afecțiuni care au la bază inflamațiile, cum sunt artrita sau reumatismul. Totodată, acest ulei este benefic și în cazuri de migrene. Pentru a exploata acest potențial, se face masaj cu cantități mici de ulei de dafin diluat într-un ulei purtător, direct pe zonele afectate. De asemenea, infuzia de frunze de dafin favorizează buna funcționare a rinichilor, consumată în câteva reprize zilnic, inclusiv în caz de infecții sau de prezență a pietrelor. Totodată, compușii din frunzele de dafin intervin în funcționarea sistemului imunitar, pe care îl întăresc, organismul devenind astfel mai capabil să reziste în fața bolilor și toxinelor. Concentrația crescută de antioxidanți din frunzele de dafin, în mod special vitamina C, are un efect important în consolidarea sistemului imunitar, oferindu-i plantei și proprietăți antivirale notabile, care protejează organismul de infecții. De pildă, potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea Carolina de Nord, uleiul esențial de dafin s-a dovedit cel mai eficient în anihilarea infecției cu Salmonella.
Induce o stare de calm
Utilizarea zilnică a frunzelor de dafin în dietă contribuie semnificativ la menținerea sănătății sistemului digestiv, vitaminele și sărurile minerale prezente în plantă facilitând digestia și echilibrând funcționarea intestinală, atât în caz de constipație, cât și de diaree. De altfel, medicina tradiţională recomandă utilizarea frunzelor de dafin pentru probleme digestive precum ulcer, arsuri gastrice, gaze abdominale şi colici. Potrivit rezultatelor unor cercetări de amploare, compuşii organici prezenţi în frunzele de dafin sunt foarte eficienţi pentru problemele de stomac, calmează colonul iritabil și reduc simptomele bolii celiace. Enzimele unice prezente în frunzele de dafin pot facilita digestia şi asimilarea nutrienţilor. În plus, un consum regulat de frunze de dafin înainte de culcare este de natură să inducă o stare de calm și să favorizeze odihna la nivelul sistemului nervos - linalolul din plantă este un ingredient activ care reduce nivelul hormonului stresului, mai ales dacă este folosit uleiul esențial de dafin, difuzat în încăpere.
Tratează acneea
Extern, uleiul de dafin este un produs excelent pentru îngrijirea pielii. Acesta este bogat în vitamine, minerale și antioxidanți, substanțe de care pielea are nevoie pentru a fi sănătoasă. Totodată, uleiul de dafin are proprietăți antiinflamatoare și antimicrobiene. Ingredientele active conținute în frunzele de dafin reechilibrează pielea uscată și stresată, prevenind apariția ridurilor. Inhalarea de aburi de la infuzia de dafin este de natură să revigoreze tenul și să-i redea suplețea. Datorită puterii vindecătoare și antiinflamatoare a frunzelor de dafin, acestea pot fi folosite și pentru a vindeca răni mici sau tăieturi superficiale, dafinul fiind și un bun dezinfectant. Alte probleme ale pielii, cum ar fi roșeața, iritația, urticaria, mușcături de insecte sau acneea au un aliat prețios în frunzele de dafin, precum și în uleiul de plantă. În plus, deoarece are un efect de vasoconstricție, uleiul de dafin susține și reducerea contracțiilor musculare.
Şalău cu fructe şi dafin
Ingrediente: 4 peşti de 400 g fiecare, 1 măr, 1 portocală, 1 lămâie, 1 căpăţână de usturoi, 1/4 ardei gras roşu, 3 ardei pepperoni, 6 frunze de dafin, 3 linguriţe cu ketchup, 4 linguri cu ulei de măsline, frunze de ţelină şi pătrunjel, boia, cimbru, sare, piper.
Mod de preparare: se curăţă peştii de solzi şi branhii, se eviscerează, se spală bine şi se condimentează cu sare, piper şi cimbru, inclusiv pe dinăuntru. Puneţi peştii astfel pregătiţi într-o tavă mai înaltă, adăugaţi ulei, ketchup, zeama de portocală, mărul feliat, jumătate din cantitatea de usturoi (tăiat felii subţiri), foile de dafin şi 1/2 de lămâie tăiată felii, pe care le introduceţi inclusiv sub opercul (osul care acoperă branhiile). Adăugaţi un litru de apă, pepperoni tăiaţi bucăţi, câteva frunze de ţelină şi pătrunjel, pudraţi totul cu puţin piper, cimbru şi boia şi daţi tava la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, timp de 15 minute, apoi încă 15 minute la foc mic. Scoateţi vasul şi lăsaţi peștii să se răcorească puţin, apoi așezați-i pe un platou, împreună cu fructele şi zeama din tavă, după care îi decoraţi cu fâşii de ardei roşu, pepperoni şi usturoi din tavă. Se servesc cu garnitură de cartofi natur.