de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Băutură delicioasă și foarte sănătoasă, ceaiul Rooibos crește constant în popularitate, grație faptului că nu conține cafeină și are un nivel mai echilibrat de compuși benefici pentru organism.
Preîntâmpină accidentul vascular cerebral
Consumat în sudul Africii de secole, ceaiul Rooibos a devenit o băutură îndrăgită în întreaga lume. Aromat, delicios, acest tip de ceai este considerat o alternativă mai blândă la variantele negru și verde. În plus, susținătorii acestui ceai susțin că are numeroase beneficii pentru sănătate, argumentând în primul rând cu creșterea nivelului antioxidanților în organism - care includ aspalatina și quercetina - ceea ce protejează împotriva stresului oxidativ, cancerului sau accidentului vascular cerebral. Un studiu recent a relevat faptul că persoanele care au consumat 500 ml de ceai Rooibos au înregistrat o creștere a nivelului de antioxidanți din sânge. Totodată, ceaiul Rooibos conține niveluri de tanin mai mici decât variantele negru sau verde, astfel încât nu există pericolul ca depășirea dozei de tanini să interfereze cu absorbția fierului. În același timp, ceaiul Rooibos nu conține acid oxalic, iar acest aspect se traduce prin scăderea riscului de pietre la rinichi.
Susține sănătatea inimii
Antioxidanții din ceaiul Rooibos au fost puși în legătură, în cadrul unor studii, de susținerea sănătății inimii, efect generat de scăderea tensiunii arteriale. O cercetare a pus în evidență faptul că acest tip de ceai a inhibat activitatea unei enzime responsabile cu rigidizarea arterelor la 60 de minute după ingestie. Pe de altă parte, consumul de ceai Rooibos ajută inima și prin scăderea nivelului de colesterol din sânge. Un studiu clinic efectuat pe adulți supraponderali cu risc crescut de boli cardiovasculare, care au consumat șase căni cu ceai Rooibos pe zi, timp de șase săptămâni, a avut ca rezultat scăderea colesterolului LDL („rău”). În mod tradițional, ceaiul Rooibos este creat prin fermentarea frunzelor, ceea ce le conferă o culoare roșiatică. Pe de altă parte, varianta din frunze nefermentate este creditată cu un aport mai mare de antioxidanți.
Ceaiul Rooibos este singura sursă naturală cunoscută de aspalatină, despre care studiile pe animale sugerează că poate avea efecte antidiabetice