Main menu

header

925 8 3de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu

Înainte de consumul pe scară largă de cartofi, europenii mâncau napi. Această legumă plină de proprietăți și cu un conținut caloric scăzut a revenit în forță printre preferințele culinare, nu doar pentru gustul bun, ci și pentru faptul că reprezintă un aliment-medicament.

Aliat contra tumorilor

Rădăcina de nap conţine peste 80% apă şi este foarte bogată în calciu (de patru ori mai mult decât varza), fosfor, potasiu, magneziu şi sulf, grăsimi şi proteine, dar şi vitamine, iod şi zaharuri. Totodată, seminţele de nap conţin un ulei comestibil, iar frunzele au fier şi cupru. Grație prezenței în nap a vitaminei C, într-o proporție apreciabilă (de două ori mai multă decât portocala), consumul acestei legume previne apariția tumorilor, întărește sistemul imunitar și susține creșterea și dezvoltarea armonioasă. Nutriționiștii recomandă napul împotriva tulburărilor oculare, în special a cataractei, datorită conținutului de vitamina A și de luteină, precum și a astmului, întrucât este un bun antiinflamator.

Reglează tensiunea arterială

Napii sunt recomandați în tratamentul bolilor de inimă, al anginei pectorale, cât şi pentru scăderea tensiunii arteriale. Și asta nu doar pentru că aceste legume sunt comori de nutrienți, ci și pentru că au capacitatea de a diminua riscul apariţiei obezităţii sau a diabetului zaharat, prevenind și depunerile de colesterol. În plus, napul conţine cantităţi importante de vitamine din gama B, o adevărată armă în lupta cu stresul, anxietatea şi depresia. Totodată, proprietăţile diuretice ale napului fac ca acesta să fie un excelent remediu pentru tratarea litiazei urinare și a cistitei. De asemenea, în medicina tradiţională, frunzele de nap se întrebuinţează ca remediu împotriva gutei şi artritei, pentru că elimină acidul uric din organism. Acestea au un conţinut important de betacaroten, protejând organismul de poliartrita reumatoidă sau de apariţia bolilor degenerative.

„Pansament” pentru abcese

Siropul de nap are proprietăţi expectorante deosebite, fiind recomandat în tratarea bronşitei şi pentru calmarea tusei. Se scobesc câţiva napi şi se umplu cu zahăr. Siropul se colectează după câteva ore. Se iau patru linguriţe pe zi, ca leac în guturai şi dureri în gât. Extern, napul este utilizat pentru tratarea abceselor şi a furunculelor. Se coace în cuptor un nap spălat, necurăţat de coajă. Se zdrobeşte până la obţinerea unei paste şi se aplică sub formă de cataplasmă. Se fixează cu ajutorul unui bandaj. Se schimbă compresa de două ori pe zi.

Bulbii de nap conţin o cantitate mare de fier, fiind recomandaţi persoanelor cu anemie

Îmbunătăţeşte somnul

Napul conţine şi un antibiotic natural, care încetineşte dezvoltarea unor ciuperci. Totodată, această legumă, consumată sub formă de decoct, îmbunătăţeşte calitatea somnului. Pentru a pregăti decoctul este nevoie de una sau două linguri cu rădăcini de nap tocate. Se acoperă cu 200 ml apă clocotită, se fierbe timp de 15 minute şi se strecoară. Se consumă un pahar cu decoct, înainte de culcare. Napii se consumă în diverse forme - adăugaţi în ciorbe şi supe, cărora le conferă o aromă plăcută, murați, copți, fierți sau umpluți, ca ingredient în tocane şi salate. Din napii tăiaţi rondele şi uscaţi la cuptor se poate prepara o cafea dietetică foarte apreciată.