Main menu

header

925 7 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Delicată, fermecătoare, rochița-rândunicii este în realitate o plantă plină de forță, care poate cuceri întreaga grădină și, în același timp, unul dintre cei mai cunoscuți vindecători ai lumii plantelor.

Scade accesele de febră intensă

Micuța plantă cu flori în formă de pâlnie conține în rădăcină, frunze și flori compuși de excepție: saponine, flavonoide, steroizi, taninuri, acizi cafeici, alcaloizi, lipide, ulei esențial. Rochița-rândunicii a fost mereu o vedetă a medicinei tradiționale, indienii americani folosind-o secole la rând pentru combaterea menstruației abundente. Se poate administra rochița-rândunicii sub formă de ceai, preparat din o lingură cu frunze uscate la o cană cu apă fiartă, de două-trei ori pe zi. Acest ceai este renumit în medicina tradițională - fiind folosit și în prezent în multe culturi din toată lumea - pentru reducerea rapidă a acceselor de febră intensă.

Curăță colonul

Rochița-rândunicii este un remarcabil laxativ și un excelent diuretic. De altfel, planta este inclusă în unele formule de ceaiuri detoxifiante și este recomandată, în caz de nevoie, pentru curățarea colonului. Se poate administra sub formă de ceai, punând o lingură cu rădăcină uscată de rochița-rândunicii la o cană cu apă fiartă. După zece minute de infuzare se poate consuma, în două reprize zilnic. Pe de altă parte, rochița-rândunicii are efect colagog. Acest tip de acțiune stimulează secreția de bilă, favorizând o bună digestie și, în același timp, ameliorând funcția hepatică.

Oprește sângerările superficiale

Extern, rochița-rândunicii are un străvechi renume de vindecător. Și în zilele noastre, cataplasmele cu frunze zdrobite ale acestei plante accelerează eliminarea furunculelor și vindecă abcesele. De asemenea, ceaiul de plantă este utilizat pentru oprirea sângerărilor superficiale și în cazuri de mușcături de insecte, unele chiar periculoase, cum sunt cele de păianjen, întrucât planta are acțiune antiseptică și cicatrizantă. Totodată, băile cu ceai de rochița-rândunicii sunt recomandate împotriva bătăturilor.

PONT. Preparatele pe bază de rochița-rândunicii sunt recomandate în cazuri de hidropizie.