Main menu

header

944 6 1de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Condiment cu o aromă de excepţie, coriandrul se remarcă nu doar culinar, ci şi prin aportul de substanţe benefice organismului şi prin tratamentele care au la bază această plantă-medicament.

Contracarează simptomele peristaltismului intestinal

Coriandrul este o plantă plină de substanţe de o mare însemnătate pentru menţinerea unei stări optime de sănătate. Acizii pe care îi conţine sunt extrem de eficienţi în reducerea nivelului colesterolului „rău” din sânge. Ca urmare, consumul de coriandru protejează în faţa afecţiunilor cardiovasculare legate de depunerile de colesterol, de la ateroscleroză la accidente vasculare. În acelaşi timp, condimentul stimulează colesterolul „bun”, care este cunoscut ca o linie de apărare în faţa unui mare număr de afecţiuni. Tot coriandrul este plin de uleiuri esenţiale care îl fac redutabil în menţinerea unei bune stări a digestiei, fiind astfel foarte eficient în combaterea diareei cauzate de infecţii, în funcţionarea optimă a stomacului. Susţine, totodată, peristaltismul intestinal şi, de asemenea, starea de sănătate a ficatului.

Ţine în frâu osteoporoza

944 6 2Prin conţinutul mare de fier, coriandrul este un susţinător al persoanelor care suferă de anemie. Prin consumul de coriandru se evită palpitaţiile, oboseala extremă, declinul cognitiv care survine odată cu înaintarea în vârstă, toate generate de deficienţa de fier. În plus, coriandrul adăugat în diverse preparate ajută persoanele cu hipertensiune arterială, relaxând vasele sangvine. Iar aportul de calciu care provine din coriandru este cel mai bun prieten natural al densităţii osoase. Alături de celelalte minerale pe care le conţine, această plantă-mirodenie, în special în stare proaspătă, susţine sistemul osos şi previne osteoporoza, chiar şi în cantitate foarte redusă, notează organicfacts.net. Totodată, ca stimulent natural, coriandrul echilibrează funcţionarea glandelor endocrine, reglând ciclul menstrual şi reducând disconfortul şi durerea asociate deseori acestuia. Acelaşi efect se răsfrânge şi asupra pancreasului, o altă glandă asupra căreia coriandrul acţionează cu multe avantaje, sporind secreţia de insulină. Această proprietate a minunatei plante este un ajutor natural de calibru pentru persoanele care suferă de diabet.

Eficient în reumatism

O arie de acţiune care a făcut coriandrul celebru este cea asupra inflamaţiilor. Prin componentele care se găsesc în uleiul esenţial din acest condiment savuros se pot combate cu succes artrita şi reumatismul. Tot inflamaţiile stau la baza unor probleme ale rinichilor sau ale pielii, pe care coriandrul reuşeşte să le combată, fiind astfel de ajutor în eczeme, conjunctivită, uscăciunea epidermei şi tot felul de infecţii ale epidermei. Nu întâmplător uleiul esenţial de coriandru este folosit pe scară largă în industria cosmetică. De asemenea, studii de amploare au demonstrat că acest condiment are proprietăţi antihistaminice, fiind de folos împotriva rinitelor şi a alergiilor de sezon. Totodată, citrolenolul prezent în coriandru are capacitatea, potrivit literaturii de specialitate, să cicatrizeze rapid ulcerele cavităţii bucale, condimentul intrând, de asemenea, în componenţa multor paste de dinţi, pentru calităţile sale antimicrobiene.

Datorită proprietăţilor antiinflamatoare, coriandrul poate fi un aliat puternic pentru sănătatea creierului. Printre afecţiuni se numără Alzheimer, boala Parkinson sau scleroza multiplă

Datorită calităţilor antimicrobiene, antiinfecţioase şi antioxidante ale coriandrului, condimentul contribuie masiv la vindecarea variolei, având efect de reducere a durerii asociate acestei afecţiuni

Chifteluţe de peşte cu coriandru

944 6 3Ingrediente: 1 kg fileuri de peşte, 2 cepe potrivite, prăjite puţin, 3-4 cartofi (400 g), 1 ardei gras, 2 ardei iuţi, 1/2 legătură de mărar verde (sau 1,5 linguriţă cu mărar uscat), 1/2 legătură de coriandru verde, 5 fire de ceapă verde, 2 ouă, 5-6 căţei de usturoi, sare, piper (după gust), pesmet. Pentru sos: 5-6 linguri cu ulei de măsline, 4 linguri cu făină, 200 ml smântână, 500 ml apă, 1/2 legătură de coriandru verde, sare, piper, 2 linguri cu zeamă de lămâie.

Mod de preparare: peştele se dă prin maşina de tocat carne de două ori, împreună cu cele două cepe, cartofii fierţi, fără coajă (pasaţi ca pentru piure), reci, ardeiul dulce, ardeiul iute, mărarul (dacă este verde), coriandrul verde, ceapa verde. După ce se macină, compoziţiei i se adaugă ouăle, mărarul (dacă e uscat), usturoiul, sare şi piper. Acest amestec se pune în frigider două ore. După aceea se fac chifteluţe rotunde (bile), cam de mărimea unei jumătăţi de ou (mâinile se umezesc din când în când, să nu se lipească de ele compoziţia), se dau prin pesmet, apoi se prăjesc şi se lasă deoparte pe şervet absorbant. Pentru sos se încinge uleiul de măsline. Când e fierbinte se pune făina şi se menţine pe flacără, amestecând tot timpul, până ce se găteşte puţin, fără să-şi schimbe culoarea. Se toarnă apă, la început 150 ml, amestecând permanent, până dispar cocoloaşele, apoi alţi 150 ml, repetând operaţiunea până se termină cantitatea de lichid. Când sosul fierbe fără cocoloaşe, se pune smântâna şi se amestecă bine. La final se adaugă coriandrul tocat, sare şi piper. Odată tras de pe foc, sosul se completează cu zeama de lămâie. Se serveşte lângă chifteluţe.