Main menu

header

de Elena Şerban

Despre kiwi se ştie că are mai multă vitamina C decât citricele. Fructul, originar din Asia, este indicat nu doar în curele de vitaminizare, pe care trebuie să le facem în sezonul rece, ci şi în curele de slăbire.

Normalizează valoarea colesterolului
Fructul de kiwi mai conţine şi vitamina E. Însă, mulţumită cantităţii mari de vitamina C, kiwi neutralizează acţiunea radicalilor liberi, radicali ce pot cauza boli grave precum diabetul, cataracta sau artrita. De asemenea, fructul acrişor mai conţine fibre, fapt ce îl recomandă şi pentru a ţine la distanţă cancerul la colon.
Mai mult, consumul de agrişă chinezească, după cum mai este numit, normalizează valoarea colesterolului şi are rol protector pentru cei care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Fructele de kiwi mai conţin potasiu, magneziu şi cupru. Din acest motiv, fructul poate fi consumat şi de hipertensivi.

Favorizează dezvoltarea cerebrală
Nici copiii nu trebuie văduviţi de binefacerile acestui fruct-minune. Asta deoarece consumul său favorizează dezvoltarea cerebrală, dar şi întărirea sistemului imunitar. Dacă este mâncat dimineaţa şi seara, împreună cu o portocală sau cu orice alt fruct din familia citricelor, kiwi vă scapă de răceală, gripă sau de viroze respiratorii.
Foarte important! Cercetări ştiinţifice au arătat că fructele de kiwi (ca atare sau sub formă de suc, neapărat neîndulcit) pot scădea vâscozitatea sângelui. În acest sens este indicată o cură de 28 de zile cu kiwi, consumate câte trei pe zi. Astfel, dacă veţi scădea vâscozitatea sângelui, apariţia atacurilor cerebrale va fi mult amânată.
Şi femeile însărcinate trebuie să aibă în dietă agrişele chinezeşti. Motivul? Aceste fructe joacă un rol foarte mare în stoparea dezvoltării celulelor canceroase.

Lucruri mai puţin ştiute

- un pahar cu suc de kiwi pe zi măreşte senzaţia de saţietate;
- în Europa, el s-a cultivat pentru prima oară în Marea Britanie;
- numele european al acestui fruct vine de la cel al păsării kiwi, datorită faptului că are aceeaşi culoare;
- kiwi are rolul de a controla nivelul zahărului din sânge;
- reprezentanţii sexului tare care se luptă cu probleme de erecţie se pot trata cu kiwi. Micuţul fruct stimulează funcţia sexuală masculină, fiind asociat cu fertilitatea.