de Anda Postolache
Lămâia este un fruct cu multiple indicaţii în fitoterapie, care ajută organismul să se fortifice şi să lupte cu bolile, mărindu-şi rezistenţa împotriva microbilor şi a virusurilor. Are o compoziţie bogată în vitaminele A, B1, B2, B3, C, D, E, PP şi în minerale precum fosfor, fier, siliciu, mangan, calciu şi cupru.
Activează globulele albe
Ca acţiune farmacologică, lămâia are calităţi astringente, antiseptice, antioxidante şi activează globulele albe care apără organismul, ceea ce o face benefică şi în lupta împotriva cancerului. În acest sens, s-a constatat că este mai puternică decât chimioterapia, neavând efectele devastatoare ale acesteia - extractul de lămâie distruge numai celulele canceroase din organism, nu şi pe cele sănătoase. S-au observat efecte extraordinare în cazuri de tumori la colon, sâni, prostată şi plămâni.
Acest fruct poate fi consumat sub orice formă, important este să nu lipsească din alimentaţia zilnică a niciunei persoane, în special a celor bolnave. În funcţie de toleranţa individuală se poate ajunge până la consumul a cinci-şase lămâi pe zi, dar, în general, este suficientă una singură. Se poate îndulci cu zahăr sau, preferabil, cu miere.
Antiinflamator cu spectru larg
Aria de acţiune a lămâilor este foarte largă, fiind indicată în aproape orice afecţiune, în special datorită calităţilor antiinflamatorii şi cicatrizante. Iată câteva dintre acestea: amigdalită, anemie, astenie, bronşită, astm, diaree, degerături, convalescenţă, dizenterie, febră, erupţii cutanate, flebite, digestie anevoioasă, diabet, afte, lipsa poftei de mâncare, hemofilii, hiperaciditate, guturai, gută, gripă, insuficienţă hepatică şi pancreatică, icter, infecţii, litiază urinară şi biliară, meteorism, înţepături de insecte, paraziţi intestinali, reumatism, prevenirea şi tratarea cancerului şi slăbit. În acest din urmă caz se bea ceai de lămâie (trei-patru căni pe zi), făcut dintr-o jumătate de fruct tăiat felii şi lăsat timp de zece minute la infuzat în apă clocotită.
Omoară bacteriile în câteva minute
Uleiul esenţial de lămâie, care se găseşte în magazinele de tip plafar, se poate folosi în depresii şi pentru a induce o stare de relaxare naturală, dar şi contra unor bacterii de tipul Meningococus şi a stafilococului auriu, pe care studiile de laborator au arătat că le distruge în câteva minute. De aceea, acest ulei este bine să se ia ca tratament adjuvant în cazurile unor infecţii rebele.
Pont! În caz de răceală, puneţi puţin suc de lămâie proaspăt stors în podul palmei şi trageţi pe fiecare nară. Ustură foarte tare, dar omoară microbii din nas.