de Mariana Borloveanu
Însăşi denumirea sa ne oferă de la început speranţa de vindecare, considerând isopul, pe bună dreptate, drept una dintre cele mai căutate plante de leac. Folosit sub formă de pulbere, macerat sau infuzie, acesta vindecă peste 60 de afecţiuni grave - respiratorii, hepatice, cardiovasculare, neurologice, psihice sau cancer. Maica Nectaria de la Schitul Iezer ne-a spus cum se poate beneficia de pe urma acestei plante.
Vindecă oamenii şi purifică locuinţele
Isopul este considerat plantă sfântă, fiind menţionat şi în Sfânta Scriptură - fiind înzestrat cu puteri tămăduitoare - alături de scorţişoară, nard, măslin, cedru, mirt şi viţă-de-vie.
Cunoscut din Antichitate şi pomenit în Psalmii lui David, isopul este folosit ca plantă purificatoare a trupului, a caselor creştinilor, dar şi pentru curăţirea templelor. Numele său este de origine greacă, „azob” însemnând plantă sfântă.
Proprietăţile terapeutice se datorează în special uleiului, care se găseşte în părţile aeriene ale plantei. Această esenţă are proprietăţi bactericide (distruge bacteriile), antiseptice, astringente, antivirale, cicatrizante, diuretice, expectorante şi sedative. Datorită acestora, isopul este recomandat în tratamentul a peste 60 de afecţiuni grave, printre care boli respiratorii, hepatice, cardiovasculare, psihice şi cancer.
Pulberea vine de hac astmului infecto-alergic
Se usucă la umbră părţile aeriene ale plantei de isop, după care se macină cu ajutorul râşniţei de cafea cantitatea de plantă de care aveţi nevoie. După măcinare, pulberea se mai cerne printr-o sită deasă, pentru a se îndepărta eventualele resturi nemăcinate. Pentru detoxificarea organismului, se ia câte un vârf de cuţit cu pulbere de isop cu o jumătate de oră înaintea celor trei mese principale. Se ţine sub limbă timp de cinci minute, după care se va înghiţi cu apă la temperatura camerei.
Bolnavii de astm vor lua o jumătate de linguriţă de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu puţină apă plată. Tratamentul durează minimum două săptămâni şi are efecte antiinfecţioase puternice, decongestionând traiectul respirator şi amplificând imunitatea organismului. Este cel mai apreciat leac împotriva astmului infecto-alergic.
Dacă se va lua un vârf de cuţit cu pulbere cu un sfert de oră înainte de masă, de trei ori pe zi, aceasta va duce la inhibarea reflexului vomitiv. Acest remediu naturist redă apetitul şi induce o stare de bună dispoziţie, fiind de mare ajutor în bolile grave. Pulberea astfel administrată este un foarte bun adjuvant în boala canceroasă şi în ciroza hepatică, dar este la fel de eficientă împotriva balonării şi a altor disfuncţii digestive.
Barieră pentru schizofrenie
Pentru obţinerea unui macerat de isop, se vor lua patru-cinci fire de plantă proaspăt culeasă şi se vor mărunţi cu ajutorul unui cuţit sau chiar cu mâna liberă. Peste aceasta se toarnă apă de izvor până la acoperirea completă, după care se va lăsa la macerat, la temperatura camerei, timp de aproximativ 12 ore. După acest interval se filtrează cu ajutorul unui tifon şi se foloseşte în afecţiunile neurologice şi psihice, dar şi în cele digestive.
Acest macerat este un foarte bun adjuvant în schizofrenie. Pentru calmarea manifestărilor acestei cumplite boli se vor bea trei pahare de 100 ml pe parcursul unei zile întregi. Tratamentul se va administra şapte zile, se face pauză o săptămână şi apoi se ţine iar şapte zile.
Bolnavii care vor consuma 300-400 ml de macerat de isop, îndulcit cu trei linguriţe cu miere, pe parcursul unei zile, vor putea ţine sub control afecţiuni precum: depresia, astenia sau nevroza astenică. Tratamentul durează 20 de zile.
Un pahar cu macerat de isop, băut cu zece minute înaintea meselor principale, este benefic în calmarea durerilor de stomac, a gastritei sau a gazelor intestinale. Se poate consuma de câte ori este nevoie.
Adjuvant în ciroză
Partea aeriană a plantei de isop se usucă la umbră sau se cumpără uscată din comerţ. Într-o cană cu apă clocotită se va pune o linguriţă cu plantă uscată şi se va lăsa la infuzat timp de cinci minute.
Fiertura este un leac sigur şi împotriva hipertensiunii arteriale şi un bun adjuvant în boala canceroasă şi în ciroza hepatică. Pentru acestea se vor bea trei căni pe zi, după mese, timp de 30 de zile.
În situaţia în care, din cauza unor disfuncţii, reţineţi apa în organism, tratamentul cu infuzie de isop va favoriza eliminarea acesteia, purificând ficatul. Se consumă două căni cu infuzie pe zi, ceea ce va ajuta la eliminarea surplusului de lichide şi a toxinelor. Remediul este eficient şi în afecţiunile aparatului respirator, în bronşite, faringite şi laringite. Se iau trei căni pe zi, după mesele principale. Tratamentul durează o săptămână şi se poate repeta la nevoie.
Pont! Compresele cu infuzie de isop vă scapă de tuse uscată şi de cele mai rebele afecţiuni ale bronhiilor.
„Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi“ (Psalmul 50,7)