Main menu

header

de Elena Şerban

- Conţinutul mare de magneziu contribuie la rezistenţa oaselor

Unele dintre cele mai bune fructe din lume, nu doar din punct de vedere al gustului, dar şi prin prisma beneficiilor asupra sănătăţii, sunt murele. Acestea întăresc sistemul imunitar datorită cantităţii mari de vitamina C pe care o conţin, previn bolile cardiovasculare şi ajută la absorbţia fierului în organism, reducând anemia. De asemenea, datorită consumului de mure, creşterea peste măsură a presiunii sangvine este considerabil diminuată.

Îndepărtează riscul de hemoragii
Mici şi negre, murele sunt bogate în fibre, prin comparaţie cu alte fructe. Ele conţin şi multe proteine, adică aproximativ 16 g la 100 g de fructe.
Consumul de mure este recomandat şi persoanelor care au suferit intervenţii chirurgicale, deoarece sunt bogate în tanini. Aceste substanţe întăresc şi vindecă ţesuturile afectate, contractă vasele de sânge şi îndepărtează riscul unor posibile hemoragii. Din acest motiv, strămoşii noştri recomandau să se aplice mure crude direct pe răni.

Au cantităţi mari de antocianine
Despre mure se spune că este unul dintre cei mai mari inamici ai cancerului, datorită antocianinelor conţinute, fapt dovedit de oamenii de ştiinţă. Acestea sunt substanţele ce oferă culoarea aproape neagră a murelor şi care au proprietăţi antioxidante. Iată, aşadar, încă un motiv foarte bun pentru consumul acestor gustoase fructe de pădure.

Indicate gravidelor
În vremuri îndepărtate exista obiceiul ca gravidele să mănânce mure pentru a preveni defectele fătului. Motivul pentru care o femeie însărcinată ar trebui să aibă frecvent în dietă mure este acela că aceste fructe conţin acid folic, cunoscut şi sub numele de vitamina B9, una dintre cele mai bune substanţe pentru organism. Acelaşi acid folic ajută la diviziunea şi creşterea celulelor.

Pont! Luteina din mure protejează ochii şi îi apără de radiaţiile ultraviolete.