Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Nu de puţine ori se întâmplă să auzim de persoane intoxicate fie cu dioxid de carbon, fie cu clor sau cu diverse substanţe volatile nocive ori de persoane care au manifestat reacţii alergice la inhalarea unor vapori de gaz (benzină sau motorină) sau la îngurgitarea unor substanţe sau plante toxice. Cele mai bune remedii în astfel de cazuri sunt cele naturiste. Uleiul extravirgin de măsline reuşeşte să dezintoxice organismul în timp relativ scurt şi fără să afecteze alte organe decât cele intoxicate, aşa cum deseori se întâmplă în cazul medicamentelor convenţionale.

Respectaţi programul până la capăt
Aveţi nevoie de două pliculeţe cu 30 g fiecare de sare amară (sulfat de magneziu) din farmacie, pe care le dizolvaţi în 750 ml de apă. Obţineţi o soluţie laxativă pe care o împărţiţi în trei căni de câte 250 ml fiecare. Şi vă mai sunt necesare 200 ml ulei de măsline presat la rece şi zeama de la trei lămâi. În ziua respectivă luaţi masa de dimineaţă la ora 10:00 şi până la ora 14:00 nu mai mâncaţi nimic. La ora 14:00 luaţi prima cană (250 ml) de laxativ. La ora 16:00 luaţi a doua cană (250 ml) de laxativ. La ora 18:00 se înghite uleiul de măsline (200 ml) cu zeama de la trei lămâi şi apoi, obligatoriu, se stă pe partea dreaptă o jumătate de oră. La ora 22:00 luaţi ultima cană (250 ml) de laxativ. La ora 23:00 se mănâncă o cană cu griş fiert în lapte. Veţi avea multe scaune şi este indicat să vă controlaţi fecalele, pentru a vedea ceea ce eliminaţi. Excesul de bilirubină (pigment biliar de culoare galbenă, ce se formează din cauza degradării hemoglobinei) precipită sub formă de biluţe verzi gelatinoase (sunt îmbibate cu ulei), colesterolul, sub formă de biluţe albe, iar nisipul şi mâlul ies ca atare.

- Pe parcursul curei se poate bea apă, cu excepţia unei ore înainte şi după ce luaţi uleiul.

Atenţie!

- Cei care au diabet pot mânca pe parcursul curei normal, însă în cantităţi foarte mici. Totuşi, cu o oră înainte şi după ce luaţi uleiul de măsline nu mâncaţi nimic.
- Cei care au gastrită hiperacidă şi ulcer nu folosesc soluţia laxativă, ci numai soluţia uleioasă de la ora 18:00. În schimb, timp de două zile, începând cu ziua în care se ţine cura, vor face două clisme pe zi: una dimineaţa şi una seara, cu doi litri de ceai de muşeţel.