Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

O plantă de dimensiuni mici, năpraznicul, cu flori de culoare roz-liliachiu a fost „studiată” şi folosită în Franţa cu aproximativ 1.000 de ani în urmă de un călugăr care locuia într-o mănăstire. De aceea, planta mai poartă şi numele de „iarba Sfântului Robert”.

Decoct contra bolilor intestinelor
Năpraznicul creşte în special în zonele montane şi submontane, necultivat, şi are o înălţime de 30-40 cm. Fructul este lung de 2 cm şi seamănă cu un cioc de barză, de unde şi numele de ciocul-cocorului sau ciocul-berzei.
În ţara noastră există mai multe tradiţii legat de această plantă. Spre exemplu, femeile sterpe şi bărbaţii fără vigoare din zona Bistriţei combinau pe vremuri sucul proaspăt de năpraznic cu laptele de capră şi îl beau. De asemenea, tot pentru bărbaţii fără putere, dar de această dată din Vrancea, se folosea următorul truc: cămăşile pe care le purtau erau înmuiate în fiertură de năpraznic în fiecare zi, timp de câteva zile la rând.
Femeile din Neamţ scăpau de ciclul prelungit dacă beau un decoct din năpraznic, iar în mănăstirile din Moldova se spune că planta era folosită mai ales pentru bolile intestinelor, ale organelor genitale la femei şi contra cancerului uterin.

Sucul, eficace în tuberculoză
Şi herpesul era tratat pe vremuri cu decoct concentrat de năpraznic, aplicat extern, în timp ce sucul era folosit pentru vindecarea tuberculozei. Mai mult, există şi acum credinţa populară că sucul şi fiertura din această plantă au capacitatea de a opri orice scurgere de sânge şi să alunge orice fel de junghi.
Revenind însă la problema infertilităţii, se pare că ceaiul de năpraznic e benefic atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, şi a dat rezultate în rândul mai multor cupluri cu probleme de fertilitate care îşi doreau un copil. Astfel, ceaiul de năpraznic este un supliment fitoterapeutic pentru cazurile de sterilitate şi tulburări de dinamică sexuală atât la femei, cât şi la bărbaţi. Mai mult, studiile au arătat că această plantă conţine cantităţi sporite de germaniu - un oligoelement cu efect puternic de stimulare a oxigenării celulare, şi astfel se ajunge la vindecarea unor afecţiuni precum fibromul uterin, chisturile ovariene sau diverse tumori benigne.

Cura se ţine timp de patru luni
Pentru tratarea infertilităţii, ceaiul trebuie preparat după următoarea reţetă: se pun două linguriţe cu năpraznic în jumătate de litru de apă rece seara, iar dimineaţa se strecoară, iar peste planta strecurată se mai pun 500 ml de apă clocotită, iar după unul-două minute se strecoară din nou. În momentul în care se răceşte şi cea de-a doua infuzie se adaugă peste prima, iar cantitatea obţinută se împarte în patru părţi egale. Cele patru căni cu ceai astfel obţinute se beau înghiţitură cu înghiţitură dimineaţa, pe stomacul gol, apoi la prânz, după-amiaza şi seara. Tratamentul e bine să se urmeze cel puţin trei luni şi e de preferat să se renunţe la gustările dintre mese, astfel încât ceaiul să se bea înainte de masă.

Vine de hac impotenţei
În caz de impotenţă, planta se administrează sub formă de comprimate (ce se găsesc la magazinele de produse naturiste), câte patru-opt pe zi, în cure de 12 săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză. Sub această formă, tratamentul are efect în special în impotenţa hormonală şi în cea psihică.

Adjuvant în tratarea tumorilor
Năpraznicul este un excelent adjuvant în tratarea a numeroase boli şi chiar a unor cancere precum cel pulmonar, mamar, de col uterin, dar şi cel intestinal, cancerul bucal, laringian sau melanomul malign. În toate aceste cazuri se beau patru căni cu infuzie din plantă pe zi, cu înghiţituri mici, iar după caz se pun şi cataplasme cu tulpini crude, tocate bine şi întinse direct pe zona afectată.

Interzis bărbaţilor cu probleme la prostată

Năpraznicul sporeşte rezistenţa la stres, întăreşte imunitatea şi neutralizează radicalii liberi. Atenţie însă! Există şi contraindicaţii. Spre exemplu, utilizarea plantei e interzisă bărbaţilor cu probleme la prostată, întrucât în cazul lor se poate ajunge la agravarea inflamaţiilor. În plus, năpraznicul e contraindicat în sarcină şi în cazul copiilor. Nu se depăşeşte doza recomandată, deoarece se pot produce intoxicaţii grave.

- În cazul sindromului de oboseală cronică se ţine o cură cu câte şase comprimate de năpraznic pe zi, timp de două luni.