Main menu

header

O substanţă ce se găseşte în măceşe s-a dovedit a fi eficace în prevenirea artritei şi întărirea articulaţiilor şi ar putea fi folosită şi pentru regenerarea părţilor afectate de această boală, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători elveţieni.

 Vârstnicii suferă de osteoartrită
    Nutriţioniştii din Basel, Elveţia, au testat efectele unui acid gras - GOPO - prezent într-un supliment alimentar cu extract de măceşe (LitoZin) asupra celulelor cartilajelor din zona articulaţiilor. Ei au descoperit astfel că acidul GOPO împiedică producerea enzimelor şi proteinelor ce provoacă inflamarea articulaţiilor. Pe de altă parte, aceeaşi substanţă favorizează producerea colagenului şi a celulelor cartilajului, esenţiale pentru sănătatea încheieturilor. Descoperirea a fost anunţată la Congresul Mondial al Societăţii Internaţionale de Cercetare a Osteoartritei, ce a avut loc la Roma. Jumătate din persoanele în vârstă suferă de osteoartrită, afecţiune ce se manifestă atât la nivelul articulaţiilor, cât şi al oaselor din jurul lor.

Stimulează pofta de mâncare
    Măceşul este o specie din genul Rosa, înrudit cu trandafirul şi creşte sub forma unei tufe de mari dimensiuni, fiind des răspândit pe teritoriul ţării noastre. Toamna, până în octombrie, se pot culege fructele, din care se prepară un ceai deosebit de bun la gust, dar care are şi efect fortifiant asupra organismului. După recoltare, măceşele se usucă în încăperi bine aerisite, până ce acestea capătă un aspect stafidit şi se pot rupe în degete. Aceste fructe conţin foarte multe vitamine, în special vitamina C, dar şi vitaminele B1 şi B2, K şi PP. Ceaiul de măceşe stimulează pofta de mâncare, întăreşte imunitatea organismului şi este vasodilatator. Un alt preparat obţinut din măceşe este siropul, ce se prepară dintr-o cană cu fructe, un litru de apă şi 500 g zahăr. Fierbeţi acest amestec 30 de minute şi apoi filtraţi. Se păstrează la rece şi se bea de câte ori vreţi, fără oprelişti.
 Elena Şerban