Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Dacă alimentele de culoare verde ocupau până de curând locul întâi pe listele nutriţioniştilor, se pare că, mai nou, acestora li se alătură şi fructele şi legumele negre. Despre acestea, specialiştii spun că sunt bogate în antioxidanţi, ce s-au dovedit eficienţi în prevenţia diabetului, bolilor de inimă şi cancerului.

Reduc riscul de diabet
Succesul de care se bucură, mai nou, fructele şi legumele negre nu înseamnă că suratele lor mai deschise la culoare nu sunt recomandate, ci că trebuie incluse în fiecare zi în meniu. Murele, orezul negru, soia sau chiar lintea neagră conţin pigmenţi numiţi antocianine, ce, potrivit studiilor, reduc semnificativ riscul ca o persoană să dezvolte diabet, afecţiuni cardiovasculare şi chiar cancer.
Mai mult, potrivit unui studiu realizat de americani, murele previn declinul mintal la vârsta a treia, datorită concentraţiei foarte mari de antioxidanţi. De aceea, nutriţioniştii recomandă consumul zilnic de 25 de grame de mure.

Murele, utile şi în caz de constipaţie
Murele au şi alte efecte benefice. Acestea rezolvă problemele legate de constipaţie, tratează durerile în gât şi răguşeala, le scapă pe femei de prelungirea ciclului menstrual şi de infecţiile urinare frecvente, dar tratează şi hemoroizii şi fisurile anale. În funcţie de afecţiune, se recomandă fie consumul ceaiului de mure, fie spălături locale, normale sau cu irigatorul. Tot pentru hemoroizi şi fisurile anale se mai pot pune cataplasme din fructe de mur.

Deoarece au acţiune hipotensivă, antireumatică şi acţionează asupra metabolismului glucidic, murele sunt indicate şi persoanelor care suferă de osteoporoză, hipertensiune, fibrom uterin, sterilitate masculină sau candidoză bucală, situaţii în care se iau câte 40 de picături de tinctură în puţină apă, de două-trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.

Soia previne obezitatea
Şi cercetătorii sud-coreeni au realizat la sfârşitul anului 2011 un studiu conform căruia consumul regulat de soia neagră poate preveni obezitatea, diabetul şi poate scădea nivelul colesterolului „rău” din sânge. Studiul a fost realizat pe 32 de şoareci de laborator, ce au fost hrăniţi o perioadă cu boabe negre de soia, iar la sfârşitul experimentului savanţii au observat că a avut loc o scădere cu până la 60% a nivelului colesterolului. Practic, şoarecii hrăniţi cu soia au crescut în greutate cu 50% mai puţin decât un alt grup de animale ce nu a primit deloc acest aliment.
Mai mult, cercetătorii au explicat că proteinele din soia încetinesc metabolismul ficatului, reducând şi producţia de acizi graşi, pe lângă cea de colesterol. Aşa se explică de ce soia neagră este considerată un tratament asiatic tradiţional în lupta împotriva diabetului.

Lintea, eficace în anemie feriprivă
În ceea ce priveşte lintea neagră, aceasta ajută la creşterea concentraţiei de fier datorită cantităţii mari de antioxidanţi pe care o conţine şi e recomandată în special persoanelor care suferă de anemie feriprivă.
Lintea este un aliment foarte sănătos, bogat în proteine. Aceasta este benefică în dieta pacienţilor cu atrofie musculară şi astenie. În plus, mai conţine glucide, vitaminele B şi E, zinc şi magneziu. Pentru a evita disconfortul digestiv, e necesar ca la fierbere să adăugaţi chimen, ghimbir, mărar sau dafin.

Orezul stopează bolile cardiace
Şi orezul negru - ce a apărut pentru prima dată în China - poate fi încadrat la categoria superalimente. Potrivit experţilor de la Universitatea de Stat din Louisiana, SUA, acest tip de orez are un conţinut de zahăr foarte redus şi este deosebit de bogat în fibre şi alţi compuşi care au capacitatea de a stopa apariţia bolilor cardiace şi a cancerului. Acest lucru se datorează antocianinelor, ce au capacitatea de a îndepărta moleculele nocive, protejează arterele şi previn deteriorarea ADN-ului, ce duce la apariţia cancerului. În plus, specialiştii chinezi în alimentaţie susţin că o lingură cu vârf cu orez negru conţine mai mulţi antioxidanţi antocianină decât aceeaşi cantitate de afine, dar mult mai puţin zahăr şi mai multă vitamina E.

Resveratrolul întârzie îmbătrânirea

Alte fructe şi legume negre cum ar fi dudele, cireşele, strugurii, corcoduşele, coacăzele, prunele închise la culoare, afinele sau fasolea neagră conţin resveratrol, un antioxidant natural puternic, ce are efect anticancerigen şi antiîmbătrânire.

Pont! Consumaţi produse naturale „vii” cât mai des, nepreparate termic.

Atenţie! Pentru că strugurii negri cresc glicemia şi scad imunitatea nu sunt recomandaţi persoanelor care suferă de cancer, iar fructele şi legumele acre, insuficient coapte, induc aciditate în organism, factor major stimulator al dezvoltării tumorale.