Main menu

header

  Murele sunt fructele de toamnă de care ar trebui să profităm din plin, deoarece conţin foarte multe vitamine şi antioxidanţi. Pot fi  folosite ca remedii în multe boli, de la dureri de cap până la hipertensiune arterială. Recent, cercetătorii britanici au realizat un studiu din care reiese că murele au rezultate bune în tratarea cancerului de plămâni.  Fructele de mur conţin apă (84%), acid izocitric, succinic, oxalic şi malic, monoglucidă cianidică, zahăr, materii grase, proteine, tanin, flavone, un principiu colorant, săruri minerale, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, însă diferă în funcţie de solul pe care au fost crescute. De asemenea, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E.

  Ţin în frâu diabetul
  Murele sunt un bun tonic, dar au şi acţiune astringentă, laxativă, depurativă şi, în acelaşi timp, reglează acţiunea melaninei, ceea ce le face utile în tratarea unor boli de piele (vitiligo). Murele redau acuitatea vizuală, refac celulele lezate ale tubului digestiv şi, mai ales, sunt bune în ţinerea sub control a diabetului de tip II.  Mai sunt recomandate contra aftelor, amigdalitei, anemiei, anginei, bolilor de colagen, renale, dar şi a bronşitelor, cancerului, ciclului menstrual neregulat, constipaţiei cronice, colitei de putrefacţie. Murele acţionează ca un bun dezinfectant intestinal, fiind util contra diareii, a enterocolitei şi a fisurilor anale.  Sucul de mure poate fi folosit ca un remediu în orice maladie menţionată. Sucul poate fi băut în orice cantitate, în funcţie de toleranţa fiecărei persoane, şi se prepară simplu, prin stoarcere, fiind recomandată o cură de o lună, câte un pahar de 200 ml de trei ori pe zi. Se poate bea în amestec cu orice alt suc.
 Anda Postolache