Main menu

header

de Dana Purgaru

Noua armă împotriva cancerului de prostată nu e un medicament sofisticat, ci banalul morcov. Oamenii de ştiinţă susţin că acesta are capacitatea de a slăbi puterea tumorilor de a distruge ţesuturile sănătoase.

Nivelul scăzut de vitamina A este asociat cu această afecţiune
Un studiu coordonat de profesorul Norman Maitland de la Universitatea din York, SUA, susţine că dieta bogată în vitamina A ar putea fi cheia pentru combaterea acestei boli. Mai exact, se pare că morcovii fac ca acest tip de cancer să fie mai uşor de tratat. Cercetătorii au descoperit că acidul retionic, o substanţă chimică compusă din vitamina A, poate reduce capacitatea cancerului de a invada ţesuturile sănătoase din jurul său. „În cazul în care cancerul este limitat doar în zona prostatei, el este mai uşor de tratat prin medicina convenţională. În această situaţie vorbim mai mult despre prevenire şi nu despre vindecare, însă este posibil ca regimul să stopeze răspândirea cancerului”, a declarat profesor Maitland. „Am constatat că anumite gene gemene sunt dezactivate în cazul celulelor stem maligne ale cancerului din prostată. Atunci când le activăm folosind acidul retenoic, cancerul devine mai puţin agresiv”, a explicat expertul. „Este cunoscut faptul că nivelul scăzut de vitamina A din sânge este asociat cu cancerul de prostată, dar nimeni nu ştia mecanismul care este implicat în proces. Această descoperire este foarte captivantă, pentru că leagă un element din dietă de prevenirea cancerului de prostată”, a mai spus profesorul Norman Maitland.

• Pe lângă morcovi, vitamina A se mai găseşte din belşug în cartofii dulci şi în legumele verzi