Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Dacă glicemia nu se află în limita valorilor normale, atunci trebuie să vă puneţi un semn de întrebare: fie există riscul de a face diabet, fie boala se poate agrava în cazul în care aţi primit deja teribilul diagnostic. Să recurgeţi la administrarea de medicamente e o soluţie la îndemână, dar nu cea ideală, întrucât, în timp, pot apărea alte efecte secundare. De aceea, cel mai bine ar fi să încercaţi să rezolvaţi problema cu ajutorul plantelor.

Remediile se ţin cel puţin o lună
Printre plantele care ţin sub control nivelul zahărului din sânge şi, implicit, glicemia, se numără: frunzele de afin, tecile uscate de fasole (fără bob) sau anghinarea. Avantajul major e că nu există efecte adverse, însă acest lucru nu înseamnă nici că trebuie să faceţi excese. E de preferat ca, aşa cum medicamentele sunt luate la recomandarea medicului, şi remediile naturiste să fie administrate la îndemnul unui fitoterapeut sau măcar al reprezentantului magazinului de produse naturiste. Mai mult, e deja cunoscut faptul că asocierea remediilor naturiste cu tratamentul clasic este o metodă eficientă de a ţine diabetul sub control, mai ales pe cel de tip II (noninsulinodependent). Infuziile din plante stimulează pancreasul să secrete insulină, normalizând astfel nivelul glicemiei. Pentru a fi eficient, tratamentul adjuvant cu plante trebuie urmat cel puţin o lună.

Se beau două căni cu ceai pe zi
Frunzele de afin sunt cunoscute şi sub denumirea de insulină vegetală, drept pentru care şi preparatele din afin sunt printre cele mai eficiente remedii folosite pentru controlul diabetului zaharat. Afinele conţin neomirtilină, o substanţă cu proprietăţi hipoglicemiante şi, în plus, au un conţinut scăzut de zahăr, putând fi incluse fără probleme în dieta diabeticilor. Frunzele de afin se pot folosi sub formă de infuzie, preparată din una-două linguriţe cu frunze la 250 de mililitri de apă clocotită. Se beau câte două căni de ceai pe zi.

Tecile de fasole au efect diuretic
Decoctul din teci de fasole are efect diuretic, fiind excelent pentru detoxificarea organismului şi pentru scăderea nivelului de glucoză din sânge. Pentru prepararea decoctului e nevoie de o lingură cu teci uscate şi mărunţite la o cană cu apă, care se fierb 15 minute. Din acest preparat se beau câte două-trei căni pe zi, însă fără zahăr sau alţi îndulcitori. Cura trebuie urmată timp de două săptămâni pe lună, după care se face pauză restul lunii şi se reia.

• Dacă analizele ies mai bine după administrarea remediilor naturiste, medicamentele clasice pot fi scoase treptat din schema de tratament sau cel puţin pot fi micşorate dozele

Cura cu anghinare se urmează progresiv

Şi anghinarea are efect de normalizare a nivelului glicemiei. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă cu frunze mărunţite la o cană cu apă clocotită. O cură trebuie să dureze 20-30 de zile, timp în care se beau câte două-trei căni cu ceai pe zi. Întrucât are o acţiune puternică asupra organismului, tratamentul se face progresiv, începând cu doze mici în primele zile, care apoi să crească treptat, de la o cană la două-trei pe zi. La finalul curei se face o pauză de o lună, după care tratamentul poate fi reluat.