Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Pierderea auzului afectează mai mult de 10% din populaţia lumii. Provocată de deteriorarea funcţionării nervilor, hipoacuzia se poate ameliora, uneori până la vindecare, cu remediile bunicii.

Surditatea, o boală cu multiple cauze
Surditatea poate apărea din mai multe cauze, de la simplele infecţii, ca otita medie şi dopul de ceară, până la perforarea membranei timpanice, bătrâneţea, traumele acustice, infecţiile virale ale urechii interne, tumoarea cerebrală sau anumite medicamente frecvent utilizate (aspirina, chinina sau antibioticele). Hipoacuzia poate fi de mai multe tipuri. Cea mai uşoară este surditatea de transmisie, când bolnavul aude greu o voce şoptită, însă percepe bine o conversaţie. În cazul surdităţii de percepţie, cauzată de leziuni ale urechii interne, pacientul aude foarte slab o conversaţie, fără a înţelege o voce şoptită. Surditatea de tip mixt este întâlnită în afecţiunile ce apar atât la nivelul urechii interne, cât şi al celei externe. Ultimul tip, de cea mai mare gravitate, este anacuzia, când pacientul pierde complet acest simţ.

Sucul de ceapă, un bun remediu
Dacă în trecut medicina tradiţională era singura care putea încetini, ameliora sau chiar vindeca surditatea, tratamentele naturiste sunt la fel de bune şi acum, fiind extrem de utile. Printre cele mai bune remedii folosite se numără ceapa. Se vor amesteca 30 g suc de ceapă cu 30 g rachiu şi se vor încălzi. Persoanele bolnave vor pune în ureche trei picături din această combinaţie de trei ori pe zi, ultima dată înainte de culcare. Tratamentul este indicat atât în otită, cât şi în pierderea auzului. Util în reducerea progresivă a auzului este şi sucul proaspăt de piersici picurat în ureche, trei-patru picături, de două-trei ori pe zi. Când este vorba despre pierderea progresivă a auzului, se recomandă câteva picături de suc de lămâie sau suc de varză, care se pun în ureche. Pentru aceeaşi boală se poate folosi şi suc de urechelniţă amestecat în cantităţi egale cu ulei de migdale, dar nu mai mult de câteva picături. Foarte bună în tratarea surdităţii este şi salvia. Se prepară o infuzie din două linguriţe cu frunze uscate şi mărunţite la 100 ml apă clocotită, apoi se strecoară. Cu această compoziţie se fac băi locale.

Un preparat cu efecte uimitoare
Amestecul de ulei de muşeţel cu ceapă de apă dulce este considerat un preparat-minune pentru cei care suferă de bolile urechii. Se face macerat din flori proaspete de muşeţel în ulei de măsline şi se pune într-o sticlă bine închisă, care va fi ţinută la soare trei săptămâni. Se strecoară 50-100 ml ulei de muşeţel, apoi se pune pe foc mic. Peste uleiul încins se vor pune ulterior trei-patru rondele de ceapă dulce şi se lasă la călit până când ceapa se înmoaie. Compoziţia se strecoară, se pune într-o sticlă închisă la culoare şi se păstrează la rece. În fiecare seară se va încălzi puţin ulei şi se vor pune în ureche cinci-şase picături. Se va astupa urechea cu un tampon mic de vată, iar pacientul va rămâne întins pe o parte cinci minute. Tratamentul se repetă timp de o săptămână.

Uleiul de ricin dă rezultate bune
Persoanele care suferă de surditate pot apela cu încredere şi la uleiul de ricin. Se va introduce în ureche un tampon de vată subţire, înmuiat în ulei cald de ricin. Se va lăsa să acţioneze de dimineaţă până seara. Rezultatul va apărea după doar patru-cinci zile.

Atenţie! Expunerea la sunete puternice poate duce la pierderea treptată a auzului.

• Urechea nu se curăţă cu beţişoare de vată.